Slavă Domnului, peste patru zile vocea aia puternică și insistentă care ne invita să stăm în casă nu se va mai auzi. Nu ne va mai măcina zilnic nervii cu cele zece porunci militare. Sigur, ne va reaminti mereu și mereu că pericolul n-a dispărut, că inamicul este printre noi, să fim prudenți, să păstrăm distanța, să purtăm mască, să nu ne îmbrățișăm încă. Ș.a.m.d!
Dar să nu ne bucurăm prea mult. Am scăpat în bună măsură de o criză, vom da peste alta. Scăpăm, cum se spune, de Dracu’ și dăm peste Sersea! Poate că nu va mai veni peste noi valul al doilea de Covid, dar nu scăpăm de criza economică, de teama că nu vom avea ce pune pe masă – cei săraci, desigur! – că nu vom mai afla un loc de muncă, fiindcă patronul a închis mica sa „afacere”. Cei săraci au întotdeauna de suferit mai mult decât cei bogați, nu?! Consecințele crizei economice nu sunt aceleași pentru patroni, pentru bancheri, chiar și pentru liderii politici, cum sunt pentru omul de rând.
Poate că chestia asta pe care o prevăd „strategii viitorului” cum că vor dispărea și partidele politice mă mai răcorește puțin. Că ne-am cam săturat de ele. Dar dacă stăm strâmb și judecăm drept: nici fără ele nu se poate, cum nu se poate nici ca-n locul democrației să se instaureze tehnocrația. Hai să-i spunem mai degrabă puterea științei și a tehnicii, a digitalizării și robotizării. Dacă nu mai am democrație, dacă nu mai am dreptul de a alege și de a fi ales, cine-mi mai garantează libertatea, drepturile mele? Guvernul Mondial care ne „asigură” pacea și liniștea planetară? Păi, asta ne-au promis și Marx în numele clasei muncitoare, și Stalin, și Hitler. Și, peste noapte, ne-am trezit cu câte un pui de dictatură care nu este exclus să facă alți pui.
Nu, hotărât lucru, ceea ce citesc în textul „Profeții științifice despre societatea post-coronavirus” o fi interesant, dar mă îngrijorează. Cu atât mai mult cu cât ele nu sunt asumate, deci n-am cu cine dialoga, dezbate, polemiza. Pot doar să-mi informez cititorii, sumar, și eventual să le cer o părere pe care s-o public. Cum ar fi, adică, să avem un Guvern Mondial, o singură multinațională, mare, mare de tot, o bancă la fel de mare, o monedă unică, ba și un venit minim universal care se distribuie, lunar, fiecărui locuitor al planetei, fie că lucrează sau nu undeva? Cum ar fi, de pildă, ca pe planeta asta populația să fie redusă la vreo două miliarde de oameni? Cum redusă? Cu Covid-19 sau cu altceva chiar mai eficient? După ce criterii să faci selecția? De vârstă, cu statul acasă al celor mai în vârstă, etnice, de culoarea pielii, ori dacă mâncăm sau nu animale vii, lilieci, să zicem?
Gata cu gluma! Că nu-i decât o glumă chestia asta cu oculta, cu guvernul mondial, cu mai nu știu ce sperietoare de ciori. Dar criza economică nu-i o glumă, nici cursa dublă în care sunt „prinși” americanii și chinezi pentru supremația IT, cyberspace-ului, sistemului 5G. La urma urmei, nici criza politică, medicală, financiară, ecologică.
Toate astea duc planeta spre marginea prăpastiei. Da, vom ajunge în curând să plătim efectiv pentru aerul pe care-l respirăm, că pentru apă plătim, cum plătim și pentru pământul din care ne extragem hrana și de care ne cam batem joc. Iată, Beijing-ul a ajuns atât de poluat încât chinezii înstăriți dau milioane de dolari pe sisteme interioare de purificare a aerului. De pildă, aici a fost construit un dom uriaș în valoare de cinci milioane de dolari ca să aibă unde face sport copiii diplomaților și chinezilor din clasa superioară. Pe piața chineză aerul începe să aibă o valoare tot mai mare.
Și, dacă tot vorbim de viitor, cred că ar trebui să ne întrebăm serios, dincolo de cum vom reuși să descoperim antidotul Covid-ului, dacă știința va fi capabilă să împiedice simultan economia să înghețe și ecologia să se înfierbânte? Căci, altminteri, tare mi-ar plăcea să asist, fie și la televizor, la cum se poate face o operație medicală la distanță de mii de kilometri, apelând la roboți, să văd circulând pe stradă mașini fără șofer, să pătrund în spații virtuale, la un meci, la un spectacol de teatru, la cinema, ca și cum aș fi acolo în persoană. Însă, până una alta, va trebui să ascultăm de Iohannis, Orban și Vela, care să ne spună ce drepturi mai avem, când și unde putem să circulăm, ai cui mai suntem.
