În ultima vreme în spațiul public argeșean au fost vehiculate numele mai multor localități în care autoritățile ar putea amenaja „centre de carantină” în care să fie găzduiți și monitorizați medical argeșeni și musceleni veniți din Italia sau din alte țări.
SĂTENII POT STA LINIȘTIȚI
La „bursa zvonurilor” a fost pomenită și comuna Corbeni precum și alte comune din nordul județului. În urmă cu două zile ne exprimam îngrijorarea că în cazul ipotetic al unei astfel de decizii în privința comunei Corbeni, respectivul „centru” ar fi in localitatea in care-și are reședința, de câtva timp, IPS Calinic. Acum suntem în măsură să vă informăm că până în prezent la Prefectură, oficial nu s-a discutat despre comuna Corbeni ca posibilă destinație a celor care trebuie să stea în carantină. Asta înseamnă că sătenii pot răsuflă ușurați.
ION ARMAN S-AR OPUNE
Cum una dintre cele mai impunătoare clădiri din Corbeni, aparține omului de afaceri Ion Arman, în lumina zvonisticii înfloritoare din ultima vreme se putea crede că locația vizată de autorități ar putea fi chiar clădirea modernă a cărui destinație inițială a fost un „Centru de zi”. Om cu frică de Dumnezeu și iubire pentru aproapele, Ion Arman, care deține o asociație umanitară și a concretizat mai multe proiecte filantropice de-a lungul ultimilor ani, a ridicat din temelii mărețul edificiu pe cheltuiala proprie. În privința funcționalității clădirii, lucrurile nu s-au derulat întocmai cum își dorea omul de afaceri însă în niciun caz nu ar ceda construcția, sub nicio formă, pentru a fi transformat, fie și provizoriu, în „centru pentru carantină! Nici nu ar închiria-o, nici nu ar vinde-o pentru nicio sumă din lume! Fiind unul dintre cei care iubește comunitatea din care face parte, drept dovadă că nu a plecat să trăiască în altă parte la care se adaugă programele sociale pe care le-a finanțat, Ion Arman ar fi primul care s-ar opune ideii de a fi creat un „centru de carantină” pe raza comunei Corbeni.
Un Comentariu
Gheorghe. I
Tot respectul pentru Ion Arman, un OM cu O mare. La posibilitățile lui, putea să plece, să trăiască liniștit în oricare parte a lumii, dar a ales să rămână în comunitate. Și nu știe nimeni cât bine a făcut pe unde a trecut, pentru săraci, pentru bătrâni nevoiași și copii flămânzi. Ar merita să fie primar la Corbeni, să nu mai stea în umbră. E omul care ar face numai lucruri bune pentru comună pentru că nu-l interesează politica, singurul lui ideal este binele celorlalți. Păcat că nu promovați un astfel de OM și scrieți despre toți neica-nimeni de pe la Pitești! Fiți presă adevărată și scoateți în față astfel de oameni cum este Ion Arman, să fie exemplu și pentru alții.