O coloană de vehicule cu persoane din străinătate a fost debarcată aproape de centrul Piteștiului. Avem informații potrivit cărora peste 10 cetățeni au fost băgați în carantină în HOTELUL PRIMĂRIEI de pe Bulevardul Eroilor, aproape de secția Poliției Locale și de IȘJ Argeș.
UPDATE: Potrivit ultimelor informaţii, ar fi vorba de aproximativ 50 de persoane! Vor fi testate şi, în caz de confirmare a virusului, persoanele contaminate vor fi transferate cel mai probabil cu izoleta la Spitalul Matei Balş din Bucureşti.
La sediul Prefecturii Argeş a avut loc azi o conferinţă de presă pentru a se aduce la cunoştinţă ultimele decizii luate marţi seară în vederea prevenirii şi combaterii infectării cu noul coronavirus. Alături de prefectul Emanuel Soare au fost Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Bogdan Olar, inspector-şef al ISU Argeş.
Măsuri nepopulare, dar necesare
Prefectul Soare a anunţat că s-a transmis tuturor instituţiilor care nu fac parte din sistemul de învăţământ recomandarea de suspendare a activităţii cu referire directă la creşe şi after-school-urile din judeţ private sau de stat. „În contextul răspândirii cu rapiditate a noului coronavirus au fost dispuse măsuri dure, nepopulare, dar necesare. Aceste recomandări le-am transmis la prima oră a dimineţii de azi tuturor primăriilor din judeţ pentru a proceda în consecinţă. Toate deciziile au fost luate în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi am dori să fie puse în practică. Nu putem merge cu jumătăţi de măsură, pentru că ne confruntăm cu o situaţie nemaiîntâlnită. Trebuie să dăm dovadă de unitate, de solidaritate, de maximă înţelegere în respectarea măsurilor dispuse pentru a minimiza riscul de răspândire a virusului. România trece printr-o situaţie excepţională, lucrurile evoluează de la un moment la altul”, spunea Emanuel Soare.
„Reamintim că unităţile şcolare s-au închis până la 22 martie, cu posibilitatea prelungirii măsurii. Îmbucurător este că şi Senatele celor două universităţi din Piteşti, care au totuşi autonomie, au luat aceeaşi decizie. Elevii sunt rugaţi să stea acasă, nu să meargă în cluburi sau alte localuri, unde sunt aglomeraţii”, mai spunea prefectul.
Cluburile să ceară avizul DSP
O altă recomandare se referă la operatorii economici cu obiect de activitate cluburi, baruri ori spaţii de recreere unde sunt aglomerări. Patronii acestora trebuie să ceară aviz de la DSP Argeş pentru organizarea de evenimente chiar şi sub 200 de persoane. Pe baza unei evaluări făcute după o anumită grilă în care se au în vedere numărul participanţilor, tipul de spaţiu (închis sau deschis), dotare cu materiale igienico-sanitare etc, DSP decide dacă localul poate primi aviz. „Nu putem retrage copiii acasă şi apoi aceştia să meargă în discoteci. Dacă elevii vor merge în aceste spaţii aglomerate, atunci nu vom rezolva nimic. Toată lumea trebuie să se obişnuiască cu acest nou tip de măsuri”, a declarat prefectul.
Restricţii
„Chiar dacă suntem în Postul Paştelui, în judeţ sunt culte care au alte reguli. Din acest motiv, deşi nu le putem interzice, le recomandăm cetăţenilor care organizează căsătorii civile, nunţi, botezuri să respecte deciziile luate şi să limiteze, pe cât posibil, numărul de participanţi. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul înmormântărilor. Hotărârile CJSU au caracter obligatoriu, de oportunitate şi de respectare a normelor elementare de igienă. Fiecare cetăţean trebuie să respecte o serie de norme de conduită şi reguli de sănătate. Fiecare să se gândească la persoana sa şi la familia sa, să ia cele mai bune măsuri de precauţie. Situaţiile excepţionale cer măsuri excepţionale. Trebuie să ascultăm sfaturile primite de la autorităţi. Nu trebuie să intrăm în panică, să fugim sau să ne lamentăm. Trebuie să acţionăm rational”, afirma şeful ISU Argeş.
Profesori
Prefectul a făcut apel la profesori să evite şedinţele cu personal numeros, să nu organizeze activităţi în care să se creeze aglomeraţii. „Probabil astăzi (ieri, n.r.) s-au întâlnit pentru a stabili cum se organizează, dar recomandarea noastră este să evite să intre în contact. Toţi trebuie să colaborăm, pentru că este o ameninţare care ne poate atinge pe fiecare”, a spus dl Soare.
Gata cu bâlciurile
Dan Manu, vicepreşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat stoparea la nivelul comunelor a bâlciurilor, târgurilor săptămânale şi zilelor de comună. „Sunt măsuri luate pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Cazuri vor fi, problema este când. De aceea trebuie să luăm toate măsurile de prevenţie. Să luăm măsuri locale pentru a avea aparatura şi posibilitatea de identificare a virusului, dar şi soluţiile necesare, din timp, pentru a putea oferi internare argeşenilor diagnosticati cu COVID-19”, a declarat Manu.
Pregătiţi de carantină
„Noi avem capacitatea de a carantina orice persoană care va primi această recomandare. Trebuie să găsim soluţii, să facem toate eforturile să nu ne prindă nepregătiţi. Spitalul «Matei Balş» ar putea să se blocheze sau să dureze o probă 10 zile. De aceea depunem eforturi susţinute pentru a aduce aparatura necesară aşa încât să facem testele aici, în judeţ. Vineri vom avea o întâlnire cu primarii de municipii şi oraşe, cu DSP, cu conducerile spitalelor din judeţ pentru a ne facem temele din timp. La acest moment, în judeţ 217 argeşeni se află în izolare la domiciliu, nicio persoană în carantină şi nici confirmată cu coronavirus, dar cu siguranţă că situaţia se va schimba în perioada următoare”, a mai afirmat acesta.
Noi locuri pentru carantină
Potrivit prefectului Soare, autorităţile au identificat noi locuri de cazare, unde se poate asigura carantina dacă situaţia o va impune. „Noi le ştim, sunt zone izolate de comunităţi, dar nu le vom face publice tocmai pentru a nu induce panică în rândul populaţiei. Trebuie ştiut că persoanele care vin sunt sănătoase, nu au simptome specifice, dar izolarea ori carantinarea sunt măsuri de protecţie/profilaxie. În altă ordine de idei, Argeşul este pregătit să acorde sprijin altor judeţe care nu vor mai putea face faţă solicitărilor”.
N.r.: După cum v-am informat în această seară, iată, primii cetăţeni au fost carantinaţi în Argeş, Piteşti, în incinta Hotelului Primăriei.
Acces limitat
Simfonia Lalelelor, programată în perioada 22-24 aprilie, ar putea fi reprogramată la o dată ulterioară. În contextul răspândirii rapide a infecţiilor cu noul coronavirus în Europa, inclusiv în România, instituţii publice precum centrele de încasare a taxelor şi impozitelor locale, Poliţie, Tribunal, Direcţia Apelor Argeş-Vedea, Evidenţa Populaţiei, Permise şi Înmatriculări Vehicule, Finanţe Publice etc au adoptat măsuri de limitare a accesului populaţiei în incinte. În funcţie de specificul fiecăreia se va lucra pe bază de programări online, dosarele vor fi soluţionate prin acces etapizat a completului de judecată (1-5 cauze), audierea părţilor se va face prin sistem video-conferinţă, evenimente gen ziua porţilor deschise sau şcoala altfel vor fi suspendate etc. „Pe această cale le solicităm tuturor cetăţenilor să transmită cererile, petiţiile, sesizările, telefonic sau prin intermediul poştei electronice (e-mail, site, Facebook), să respecte ora de programare, să evite aşteptarea suplimentară în spaţiile destinate publicului”, transmit reprezentanţii acestor instituţii.
Prevederi legale
Potrivit prevederilor legale, la intrarea pe teritoriul României fiecare persoană are obligaţia de a completa, pe propria răspundere, o declaraţie care cuprinde ţara din care s-a realizat plecarea, date de identitate şi de contact ale persoanei, locurile unde persoana estimează că va rămâne mai mult de 24 de ore, referinţe cu privire la posibila prezenţă în zone unde virusul deja se manifestă, contactul cu persoane sau chiar posibila infectare cauzată de virusul gripal COVID-19. Completarea cu date eronate a declaraţiei, precum şi nerespectarea măsurilor instituite ulterior, de către reprezentanţii DSP, la destinaţie, intră sub incidenţa legii, conform articolelor 326 şi 352 din Codul Penal, astfel: Articolul 326 din Codul Penal – Falsul în declaraţii: * declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 (funcţionar public) sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Articolul 352 din Codul Penal – Zădărnicirea combaterii bolilor: * (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă; (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.
George OLTEANU, Val. NICOLAU
3 Comentarii
Anonim
În centrul orașului? Am fost în Franța în interes de serviciu și, deși eram cu toții sănătoși și am prezentat la ei rezultatele tuturor analizelor pe care ei ni le-au cerut, am fost cazați intr-o pădure, departe de orice fel de așezare umană iar acolo ni s-au făcut alte analize. Abia după ce și acest rând de analize a ieșit bun am avut dreptul la o altă cazare…….
Anonim
In ce regiune in Franța ati fost
anonim
Cum puteti spune zone izolate de comunitati ? Prima locatie este la 10 metri distanta de casele ce o inconjoara si la 50 – 100 metri de Spitalul de pedriatie, Inspectoratul scolar, Politie comunitara. O alegere perfecta la 5 minute de centrul orasului. Mai mult va aratati disponibilitatea de a primi si din alte judete. Nu conteaza sa ajutam diaspora…