Un politician se umfla în pene zilele trecute, spunându-ne la o conferinţă de presă că partidul din care face parte va câştiga detaşat alegerile locale din Argeş. Îşi bombase pieptul şi îl flutura pe „noi, ăia buni”, slogan nelipsit în campaniile electorale. Discursul cu nuanţe glorioase nu era lipsit de atacuri la adresa adversarilor politici, „ei, băieţii ăştia”, a căror prestaţie nu se ridică, dom’le, la exigenţele pe care le-am impus „noi”.

Nu mai cred de mult în astfel de parade verbale sforăitoare. Dar ce contează ce cred eu, nu?! Ideea e că „noi, ăia buni” au semănat întotdeauna cu „ei, băieţii ăştia”. Când unii, când alţii s-au aflat la putere, acolo unde au pus mai presus interesele personale în dauna interesului public. Şi nu s-au lecuit de acest nărav.

Ideea e că politicienii care câştigă alegerile nu învaţă mai nimic din gafele adversarilor. Ca şi altădată, şi acum asistăm la certuri şi acuze între partidele ajunse la vârf, la lupte surde între candidaţii aceleiaşi formaţiuni, la promovarea unora în funcţii mai puţin pe criterii de competenţă şi aşa mai departe. Nici unii, nici alţii nu învaţă că pe oameni – pe „electorat” – nu-i interesează aceste lucruri. Ei vor să vadă că au în frunte personalităţi puternice, pe care să le respecte, deschise la dialog, cu spirit practic.

Câte personalităţi de acest gen avem noi în Argeş? Întrebaţi, de curiozitate, oamenii pe stradă să vedeţi dacă pot da vreun exemplu. De fapt, avem măcar un astfel de om, un astfel de model? Cu ceva timp în urmă, un fost parlamentar al judeţului îmi spunea că nu poate fi comparată în niciun fel clasa politică de acum 20-25 de ani cu figurile pe care le tot vedem astăzi pe micile ecrane. Păi, câţi liberali din zilele noastre se ridică la statura unui Alexandru Paleologu sau a unui Radu Câmpeanu, de exemplu? Sau, dacă vreţi, mai este azi vreun pesedist de nivelul unui Nicolae Văcăroiu? Cine?

Prin urmare, în lipsa unor mari oameni de stat, vom tot vedea curcani care se umflă-n pene, jumulindu-şi din vorbe adversarii şi împărţind lumea între „noi, ăia buni” şi „ei, băieţii ăştia”, care „duc ţara la pieire”. Nici nu şi-au stabilit foarte clar listele de candidaţi, dar ei – vai! – au câştigat deja alegerile de peste trei luni.

Cât de greu e să înţeleagă – cum scria Andrei Pleşu – că nu ei, ci votanţii trebuie să câştige la alegeri? Cât de greu e să lase gargara şi „lupta cu duşmanul” şi să vină în faţa oamenilor cu strategii pentru judeţ, oraş, comună, realizate cinstit şi responsabil? E foarte greu, dacă nu imposibil. Ne contrazice cineva?

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio