E o discuţie destul de animată pe internet în legătură cu spitalul construit în doar zece zile la Wuhan, în China. Polemica a pornit de la observaţia unui domn iritat de aşa-zisele „fake-news”, „făcături de presă” sau, mai popular, fonfleuri. Şi care ar fi, în opinia sa, ştirea falsă? Că nu e vorba despre un spital clasic, aşa cum se rostogoleşte informaţia în mass-media, ci de tip modular, construit temporar doar pentru cei afectaţi de noul tip de virus. De fapt, chinezii au mai construit un spital similar, de… unică folosinţă, în timpul epidemiei de SARS, care ulterior a fost abandonat fiindcă nu prea poate fi folosit la nimic altceva.
Într-adevăr, nu e nici pe departe precum spitalul construit în câţiva ani la Mioveni. Cel din Wuhan este din unităţi prefabricate, iar pereţii sunt din placaje subţiri de lemn. Doar pentru instalaţii a fost nevoie de măiestrie inginerească. Chiar şi aşa, însă, mulţi români au catalogat acest edificiu drept un miracol. Mai în glumă, mai în serios, unii au spus că îi aşteptăm pe chinezi să vină să ne realizeze, chiar şi din prefabricate şi placaje, o autostradă, că ar fi mai bună decât nimic… Iar alţii, mult mai ironici, sunt convinşi că noi în zece zile nici n-am fi în stare să facem rost de materialele de construcţie, că ne-ar trebui mai întâi nişte studii, nişte aprobări de la ISU şi de la Mediu, să nu tulburăm broaştele şi gândacii, apoi ar fi licitaţiile, contestaţiile la licitaţii, o schimbare sau două de guvern şi câte şi mai câte…
Dar nu despre seriozitatea chinezilor şi despre lupta lor cu teribilul virus al gripei ne-am propus să scriem astăzi. Ne preocupă mai mult genul de „fake news”, de fonfleuri vehiculate la nivel politic în acest an cu miză electorală. Este vorba despre acele ştiri care, sub aparenţa seriozităţii, ascund de fapt ipocrizia, minciuna, impostura.
Aşa că pregătiţi-vă să aflaţi în următoarele luni că vom avea aici, în judeţ, de toate pentru toţi. Să nu vă mire, deci, dacă veţi auzi din nou despre un nou pod peste râul Argeş – deşi noi ne chinuim de câţiva ani să-l cârpim pe cel peste Râul Doamnei, reparat în bătaie de joc cu fonduri europene; despre o a doua centură ocolitoare a Piteştiului – care ne va ocoli iar după alegeri; despre o sală polivalentă – deşi sporturile noastre de echipă sunt din ce în ce mai slab reprezentate; despre oraşe inteligente – uneori atât de inteligente, încât, mai ales prin cartiere, e mai rău ca la ţară.
Şi mai pregătiţi-vă să aflaţi şi ce politicieni ne vor conduce. Liberalii plimbă deja o listă cu directorii pe care îi vor pune în funcţii în Argeş, unii dintre ei neavând nicio treabă cu posturile dedicate. Dar mai contează asta? Şi, fiindcă tot veni vorba despre PNL, nu putem să nu consemnăm… isprava lor recentă, aceea de a-l aduce în prim plan pe Daniel Constantin, fost conservator al lui Dan Voiculescu, fost ministru în Guvernul Dragnea, fost membru ALDE, fost coleg cu Victor Ponta la Pro România, iar acum liberal „get-beget”, fixat bine – cum spun unii – prin ordin pe unitate.
Ştirea cu Daniel Constantin nu e „făcătură”. El, politicianul, ar putea fi considerat astfel. Fiindcă este, de fapt, definiţia fidelă a traseismului politic. La alegeri, oameni ca el sunt mereu capete de listă. Ei ne conduc. Chinezii nu i-ar pune nici să facă rost de placaje. Că le fură şi pe ălea!…