În spaţiul public a reapărut ideea alegerii primarilor din două tururi de scrutin, aşa cum se întâmpla cu ani în urmă. Opiniile sunt împărţite, taberele politice şi edili înşişi având păreri contradictorii, evident subiective. Unii se simt suficient de puternici şi de bine susţinuţi de partide încât să câştige şi dintr-un singur tur de scrutin, cum e regula acum, şi din două, cum ar vrea unele partide. Mult nu mai este până la alegeri, doar vreo cinci luni, aşa că o decizie trebuie luată cât mai rapid. În Argeş, PSD ar avea de câştigat dacă ar rămâne actualul sistem electoral, deoarece are peste 70 de edili.
„Mi-e indiferent”
Ion Dumitru este unul dintre cei mai vechi edili din Argeş, în prezent ocupând şi funcţia de preşedinte al filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din România. „Am trecut şi prin alegeri din două tururi, şi dintr-un tur. Mereu am câştigat din prima. Aşa că mi-e indiferent pentru ce se va opta, mai ales că am făcut şi multe investiţii în localitate. Mi-am făcut toate socotelile şi ies bine. Consider însă că dacă se va opta pentru două tururi de scrutin mulţi primari nu vor mai prinde încă un mandat. Pe de altă parte, trebuie spus că sistemul cu două tururi este susţinut de cei din PNL, USR şi ALDE care astfel ar aranja lucrurile pentru ei în turul doi, căci toţi s-ar alia împotriva PSD, cum s-a văzut în ultima perioadă”, ne-a spus primarul din Albota.
„Mi se pare corect”
Vicepreşedinte PNL Argeş, primarul din Bughea de Sus, Nicolae Tarbă, ne-a spus că ar fi de preferat două tururi de scrutin. „Creşte astfel reprezentativitatea, mai ales că avem acum edili care au fost aleşi într-un singur tur cu 10-15% din numărul total de alegători, ceea ce nu e tocmai în regulă. Văd că se mişcă lucrurile în acest sens şi sper ca partidul pe care îl reprezint să ajungă la o soluţie”, ne-a declarat Tarbă.
„E o cheltuială prea mare”
Aflat la primul mandat, primarul PSD din Bradu este radical: „Nu e corect să se schimbe acum regulile, când mai e atât de puţin până la alegeri. Cheltuielile electorale ar creşte şi, după cum se ştie, toate aceste cheltuieli, care ar fi prea mari, cad în sarcina autorităţilor locale care şi aşa nu au multe resurse”, afirmă Dan Stroe.
„Cu două tăişuri”
Reprezentant al unui partid care nu are o forţă foarte mare (ALDE), Nicolae Pană de la Coşeşti este de părere că sistemul de alegere a primarilor în două tururi ar fi o „soluţie cu două tăişuri”. „Partea bună a acestui sistem este că ar creşte reprezentativitatea primarilor. Cu cât eşti ales de un număr mai mare de cetăţeni, cu atât e mai mare legitimitatea ta în luarea deciziilor. Dar, pe de altă parte, în turul doi s-ar crea spaţiu pentru anumite înţelegeri care nu ar fi principiale, deoarece s-ar coaliza mai multe forţe pentru susţinerea unui candidat care, altfel, nu ar fi o soluţie pentru cetăţeni. Să vedem pentru ce soluţie se va opta până la urmă”, ne-a declarat Nicolae Pană.
Moţiune?
USR insistă cel mai mult pentru alegeri în două tururi, iar PNL îi ţine isonul mai mult de dragul susţinerii parlamentare, deoarece şi acest partid istoric are mulţi edili (peste 1.000 în toată ţara), iar majoritatea lor nu priveşte cu ochi buni ideea de a intra într-un tur doi riscant pentru un nou mandat. PSD şi UDMR se opun categoric, iar ALDE face acum jocul PNL. Mai mult, PSD ameninţă că, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un astfel de proiect de lege, va iniţia moţiune de cenzură care ar putea conduce la căderea Executivului, variantă care ar accelera însă alegerile anticipate. Dacă PNL va susţine alegerea primarilor în două tururi pe baza unei legi sau ordonanţe, atunci PSD va ataca documentul la Curtea Constituţională şi problema se încheie comod pentru toată lumea, rămânând în vigoare actualul sistem electoral. Cât despre ideea alegerilor anticipate, s-ar mai impune un… amendament. Câţi dintre actualii parlamentari ar fi de acord să îşi scurteze mandatul cu un an aproape, de dragul unor alegeri care nu le garantează nimic?
Toptan
O problemă majoră în privinţa suprapunerii alegerilor locale cu cele parlamentare anticipate este de ordin logistic – dincolo de recomandarea Comisiei de la Veneţia de a nu se opta pentru o astfel de variantă. Închipuiţi-vă că deja la alegerile locale avem de-a face cu patru buletine de vot: unul pentru consiliile locale (cu multe pagini, căci mai multe partide vor avea liste complete cu candidaţi), unul pentru alegerea consilierilor judeţeni, unul pentru alegerea primarilor şi unul pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean. La acestea s-ar adăuga, în cazul anticipatelor, încă două: unul pentru Senat şi unul pentru Camera Deputaţilor (de asemenea fiecare foarte stufos, căci vor fi multe partide cu mulţi candidaţi). În primul rând ar fi o bătaie de joc la adresa alegătorilor care ar căra la propriu un maldăr de hârtii în cabina de vot; în al doilea rând, posibilitatea de apariţie a unor probleme (de orice ordin) se multiplică; în al treilea rând, ar fi un talmeş-balmeş de programe şi proiecte din care nimeni nu va mai înţelege mare lucru. Aşadar, este posibil ca totul să fie doar… joc de glezne!
Un Comentariu
Anonim
Nu mai stii, ca cititor de presă („consumator mass-media”!) în România, de ce „stiri”/”subiecte”… să fugi (mai repede !) …De moarte „prematură”(asasinate, sinucideri, accidente rutiere sau din/de …”fuga de răspundere” etc) ; de „vot”… la tot felul de „alegeri …între partide/clici, ele având scop declarat… NENOROCIREA , NEFERICIREA şi ELIMINAREA (fizică) a celorlalti („vecinilor”…”DUŞMANILOR”… de varsta a 3-a , sub LOZINCA/deviză : ” Moarte pensionarilor… de rând” , „Trăiască…SPECIALII , că sunt… mult mai.puțini”!) ; sau (dacă mai poți !)…să te ascunzi de DECLARAȚIILE …”de PRESĂ” ale lui Mugur Isărescu care se simte… tot mai BINE…sub povara atâtor VENITURI personale de la STAT/(BNR) şi ar vrea să trăiască numai el… „ca în Rai” … la dreapta…lui Dumnezeu cbiar dacă suferă şi el… de Depresie Mathusalemică precum Consilierul său „personal” …Adrian V. !!?…