„Omul nu este stăpân pe suflarea lui şi n-are nicio putere peste ziua morţii…” Aşa grăieşte Scriptura, iar cuvintele au un ecou devastator în sufletul bieţilor părinţi care plâng neîncetat pentru fiul lor. În urmă cu un an, Marius Popescu, slujitor al altarului bisericii Maica Precista din Piteşti, adormea întru nădejdea învierii. Şi nu oriunde…

O tragedie „inedită”

Cazul a avut răsunet în toată ţara, prin intermediul televiziunilor centrale care mediatizau un fapt inedit în România: „Un preot a murit în altar!”, suna sec ştirea. În floarea vârstei, după doar 50 de ani în care s-a bucurat de frumuseţea lumii văzute, Marius Petre Popescu îşi dădea ultima suflare în locul în care a slujit lui Dumnezeu preţ de 20 de ani. Chiar în sfântul altar!

Erau zilele colindelor şi ale vestirii Naşterii Mântuitorului. Cu două seri înaintea marii sărbători, după ce a mers conform tradiţiei cu icoana prin casele câtorva enoriaşi, părintele s-a întors la biserică după apusul soarelui.

Parcă presimţindu-şi sfârşitul lumesc, a traversat biserică lipsită de credincioşi la ora aceea şi s-a oprit în altar. Parohul avea să-l descopere căzut lângă Sf. Masă. Conform presupunerilor pe care le-au făcut oamenii legii, preotul a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare şi s-a agăţat de Crucea de lemn a lui Hristos. Preţ de zeci de secunde, se pare că s-a sprijinit de ea, timp în care inima-i bolnavă zvâcnea în ultimile-i bătăi. Apoi s-a prăbuşit. Crucea a rămas în picioare, iar parohul Victor Grigore, cel care a făcut macabra descoperire, l-a găsit pe colegul şi prietenul său cu capul alături de postamentul Crucii. Pesemene, ultima imagine cu care a plecat în lumea drepţilor a fost cea a Mântuitorului răstignit.

Veşnica lui pomenire!

Tragica veste i-a şocat pe enoriaşii parohiei Maica Precista, dar nu doar pe ei. Mulţi alţi piteşteni din toate cartierele veneau să-i asculte predicile, iar o parte dintre ei îl avea duhovnic. Nu-şi puteau crede auzului. Şi au venit să se convingă ca într-un adevărat pelerinaj la sicriul în care zăcea părintele Marius, sute de oameni formând cortegiul care l-a condus pe ultimul drum, cu trei zile înaintea Revelionului. Durerea părinţilor care-şi priveau iubitul copil pentru ultima dată nu poate fi descrisă în cuvinte.

Pe chipul îmbătrânit înainte de vreme al lui Mihai Popescu, tatăl băiatului, preot la rândul său, se citea suferinţa biblicului Iov. Şi în mod simbolic, deşi devastat, tatăl, voind să arate că-şi poartă crucea, a ţinut-o în braţele sale, la modul propriu, pe cea de lemn, pe toată distanţa dintre biserica Maica Precista şi cimitirul Sf. Gheorghe.

Peste trei zile se împlineşte un an de când, fără a fi apucat să-şi ia adio, părintele Marius Popescu şi-a primit cu demnitate moartea. Avea ulterior să se descopere că el îşi pregătise din timp hainele de înmormântare! De un an, zdrobiţi sub povara unui dor nestins după fiul lor, părinţii urcă aproape zilnic dealul cimitirului. Şi-l coboară numai după ce vor fi stropit cu lacrimi fierbinţi lespedea rece a criptei.

Sâmbăta trecută, preoţii bisericii Maica Precista au săvârşit slujba parastasului. Victor Grigore, parohul sfântului lăcaş, este cel care zilnic aprinde o lumânare la micul „altar” care i-a fost închinat fostului său prieten. Îi e dor de el, ne-a mărturisit tainic. Şi la fel şi celor care l-au cunoscut îndeaproape. Iar din tabloul împodobit cu beteală, crenguţe de brad şi flori, Marius Popescu, care acum slujeşte printre îngeri, îi răsplăteşte pe toţi cu un zâmbet discret…

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio