La 23 decembrie 1989 a apărut primul număr al ziarului nostru, tipărit în libertate. Istoria vremurilor în care împreună suntem trăitori este tezaurizată în arhiva ARGEŞULUI. Povestea ta e povestea noastră… Cum a fost viaţa în ultimii 30 de ani, de la Revoluţie încoace? Cum se citeşte ARGEŞUL la 30 de ani după Revoluţie? ARGEŞUL – ca judeţ. ARGEŞUL – ca ziar. Câteva istorisiri, în ceea ce urmează.
Despre libertăţile câştigate…
Dragoş Măndescu, director adjunct la Muzeul Judeţean: „Decembrie 1989 mă găsea în clasa a VIII-a, la finalul şcolii generale. Liceul, facultatea şi toată evoluţia mea profesională s-au desfăşurat în post-comunism. Şi pentru asta mă consider un om norocos. Mă gândesc uneori, cu părere de rău, că nici astăzi, după 30 de ani, nu realizăm cât de importante sunt libertăţile mici (care toate împreună dau Libertatea cu L mare) câştigate atunci şi cât de recunoscători (şi responsabili) ar trebui fim pentru obţinerea lor: libertatea de gândire, de exprimare, de a alege demnitatea şi adevărul, de a respecta adevăratele valori, de a experimenta culturi şi civilizaţii călătorind şi câte altele. Împlinirile personale, de care – slavă Domnului! – nu am fost străin, au venit tocmai din conştientizarea şi asumarea acestor privilegii esenţiale, profund umane până la urmă. Încerc cu fiecare zi să păstrez nealterate aceste libertăţi, să le susţin prin tot ceea ce fac şi să-mi educ copiii în spiritul deplinei lor preţuiri.
Ziarul «Argeşul» este pe calea cea bună. Cred că este un ziar matur, caracterizat de stabilitate, seriozitate şi echilibru – toate acestea izvorăsc, fără îndoială, din experienţă dublată de pasiune. Sunteţi o echipă cu adevărat profesionistă, dedicată presei de calitate. Vă felicit pentru spaţiul consistent alocat cu consecvenţă domeniului cultural, îndeosebi reflectării mediului cultural local şi regional. Este unul din atuurile ce m-au determinat să ţin aproape de ziarul dumneavoastră. Nu mai sunt demult un consumator de presă pe hârtie, prefer ediţia on-line unde şi aici «Argeşul» dă dovadă de decenţă, onestitate şi obiectivitate. Despre judeţ, ce pot spune mai mult decât că Vârful Moldoveanu, «acoperişul României», este, totuşi, la noi, nu-i aşa? Iar asta nu întâmplător. Gândiţi-vă, numai, de câte ori în istorie, soarta şi destinele acestei ţări au fost hotărâte de oamenii de aici, argeşeni sau musceleni? Un judeţ ca al nostru merită un astfel de ziar, iar «Argeşul» îi face cinste, cu prisosinţă, Argeşului.”
Despre compromisuri
Conf. univ. dr. Sorin Mazilescu – Universitatea din Piteşti: „În zilele noastre, nevoile oamenilor nu se mai limitează la cele bazale, ca în vremea de dinainte de Revoluţie. Azi mulţi simt nevoia să evolueze, să-şi exprime convingerile, să nu le fie drepturile încălcate. Un loc de muncă mulţumitor se găseşte cu greutate şi se păstrează cu compromisuri. Din punct de vedere psihologic, în comunism le era mai bine celor care preferau o viaţă în care primau nevoile de bază, iar acum este spaţiul celor care simt nevoia să îşi afirme calităţile psihicului superior. Beneficiul major este că sunt liberi să aleagă şi alte alternative, să pornească propriile afaceri, să schimbe ţara de origine sau să îşi exprime nemulţumirile fără teamă. Personal şi profesional lucrurile au evoluat normal pentru mine, educaţia primită în familie fiind un pilon de bază. Activitatea mea de cercetător în etnologie şi cadru didactic universitar sunt activităţile care mă reprezintă şi mă definesc. Este ceea ce mi-am dorit să fac şi prin ele să îmi îndeplinesc menirea pe acest pământ. «Argeşul», pentru mine, nu este un simplu ziar, ci un mod de a face presă. De-a lungul anilor, am avut faţă de ziarul «Argeşul» sentimente diverse. Astăzi este un ziar echidistant, complet, atingând toată paleta de informaţii, devenind o şcoală independentă de presă. Având curiozitatea să caut în arhiva ziarului, folosind propriul nume drept cuvânt cheie, am avut surpriza să constat că există zeci de articole scrise personal sau articole despre activitatea mea. Respectul meu este necondiţionat! La mulţi şi prosperi ani!
Argeşul ca judeţ, prin cei care îl conduc, la 30 de ani de la Revoluţie, trebuie să aibă respect pentru lucrul bine facut. Acesta să fie dublat de o independenţă asumată, care se susţine prin responsabilitate şi antreprenoriat.
Cultural, Argeşul ar trebui să îmbrăţişeze experimentul, să aspire către o înţelegere interculturală, către un loc unde viaţa culturală dinamică răspunde aşteptărilor locuitorilor, economia creativă să contribuie la bunăstare, iar creaţia artistică să îmbrăţişeze noul. Argeşul are, la momentul actual, o ofertă culturală diversă, conectată la fenomene contemporane, cu un patrimoniu cultural valorificat inovativ şi unde interculturalitatea este asumată. Nu doar patrimoniul cultural şi viaţa artistică, ci şi infrastructura socială sau de petrecere a timpului liber şi democraţia culturală reprezintă un capital esenţial pentru dezvoltarea comunităţilor locale din Argeş. Protejarea şi susţinerea acestora sunt misiuni esenţiale pentru cultura publică. Judeţul Argeş trebuie să se dezvolte şi prin cultură, iar acest lucru se va întâmpla doar printr-o viziune în care consideraţiile sociale, economice şi de mediu vor fi complementare priorităţilor culturale.”
Despre democraţia prost înţeleasă…
Prof. Sorinel Fusea, inspector şcolar general adjunct: „16 decembrie 1989 – eram proaspăt profesor de fizică repartizat în judeţul Sibiu, la 30 km de oraş… Toată lumea se pregătea de vacanţa de iarnă. Eu şi soţia mea abia aşteptam să ne întoarcem acasă la Piteşti şi, mai ales, la Târgovişte unde băiatul de câteva luni stătea la socrii. Nimeni nu ştia încă nimic, televiziunea şi ziarele erau… mute la acea dată. 22 decembrie 1989; la un filtru organizat la intrarea în Târgovişte, în zona oţelăriei, gărzile patriotice mi-au căutat în maşină, sub maşină, în portbagaj… Oamenii erau în fierbere; lumea vuia că ar fi fugit Ceauşescu şi că ar fi fost prins… Nu era nimic cert. Bătrânii spuneau că nu va fi bine… Zilele următoare au fost pline de tensiune, frică, optimism, bucurie şi tristeţe. 25 decembrie 1989 – un Crăciun însângerat, nedemn de un popor creştin. Revoluţia din 1989 a adus, însă, pe lângă exodul cetăţenilor de etnie germană din zona unde profesam, posibilitatea de a ne muta. Am ajuns în sfârşit acasă, în iunie 1990, iar din septembrie, eram, împreună cu soţia, titulari la Liceul Industrial Construcţii de Maşini Colibaşi…
După căderea comunismului, încă din primele zile am făcut o pasiune pentru presă, atunci fiind şi perioada în care a apărut o puzderie de publicaţii cu multe ştiri de senzaţie, care nu puteau fi verificate. Am avut o colecţie de ziare diverse, inclusiv judeţene. Multe dintre ele au dispărut. Dar «Argeşul» a rămas în cursă, se tipăreşte în continuare. Modelul ziarelor comuniste a început să se schimbe încet-încet, iar pe parcursul anilor, profesionalismul şi tehnologia şi-au spus cuvântul. Faptul că, după 30 de ani, «Argeşul» încă mai este editat şi încă mai este o referinţă a publicaţiilor argeşene demonstrează că acest ziar longeviv încă mai stârneşte curiozitatea. «Argeşul» este căutat şi are cititori fideli. «Argeşul» promovează valoarea.
Cum a fost viaţa mea în ultimii 30 de ani? Din cei 31 de ani de activitate didactică, 29 de ani i-am petrecut în liceele din Mioveni şi cu siguranţă, dacă nu vor fi schimbări majore, de aici voi ieşi la pensie. Între timp, copiii mei au ajuns ingineri. Cum în judeţ – aparent – nu se făceau angajări, ei au devenit propriii lor angajatori, lucrând în domenii complet diferite pregătirii, unul – în domeniul promovării turismului tradiţional şi altul – în domeniul fotografiei-videografiei.
Piteştiul a fost unul dintre marile oraşe industrializate. După 1970, municipiul reşedinţă de judeţ a cunoscut o puternică transformare, susţinută de marile întreprinderi care au mai funcţionat o perioadă şi după Revoluţie. Cea mai spectaculoasă transformare a cunoscut-o centrul oraşului, dar restul cartierelor au rămas neschimbate, ani de zile. Pe cartea de vizită a Piteştiului au rămas întipărite «Simfonia Lalelelor», pădurea Trivale, Parcul Ştrand şi cam atât… În schimb au dispărut fabrici, întreprinderi, combinate. Au fost rase de pe faţa pământului şi în locul lor au apărut supermaket-uri, blocuri ridicate de dezvolatatori oriunde şi oricum, pe orice palmă de teren, chiar şi pe o sută de metri pătraţi. Aceasta este imaginea actuală a Piteştiului. Cel mai trist este faptul că, în 1990, democraţia nu a fost corect înţeleasă. Fiecare a făcut ce a vrut pentru că totul sau aproape totul a fost permis. Trist este că în acest context s-au integrat majoritatea şcolarilor, ai căror părinţi au fost elevi, în anii de după Revoluţie.”
Despre distrugerea industriei
Profesoara Iulia Mielcescu, directoarea Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” Piteşti: „S-au scurs 30 de ani ca un vis… uneori urât, alteori frumos, plin de speranţe şi împliniri. În anul 1989, am adus pe lume primul meu copil. Nu pot să uit când ne trezeam la 3 dimineaţa şi ne aşezam la rând, pentru câteva ore bune, ca să cumpărăm pâine şi un litru de lapte – raţia pe o zi. Raţia pe o lună însemna o jumătate de pachet de unt, patru ouă, zahăr, ulei, făină, mezeluri, tacâmuri de pui, «adidaşi» de porc etc. N-am să uit drumul Piteşti – Bucureşti şi retur făcut cu trenul supra-aglomerat. Călătoria dura trei ore şi jumătate, în cazul în care trenul nu avea întârziere. În tren stăteam ca sardelele şi suportam nişte mirosuri groaznice. Amorţeam stând în picioare şi nu puteam să mai coborâm, decât dacă cineva se dădea jos ca să îţi facă loc să treci. Nu pot să uit frigul în care studiam la A.S.E. Bucureşti. În sala de la facultate stăteam îmbrăcată cu paltonul şi scriam cursurile cu mănuşile în mâini. Învăţam la lumina lumânărilor sau a lanternei, dacă aveam baterii. N-am să uit teama mamei de a asculta muzică sau, mai ales, ştiri la posturile de radio interzise, «Europa liberă» şi «Vocea Americii». Locuiam la parter. Mama ne spunea să vorbim în şoaptă şi se mai uita, din când în când, pe fereastră, nu cumva să ne vadă sau să ne asculte careva. Multe am îndurat… Însă nu este de neglijat faptul că, pe vremea aceea, fiecare om avea un acoperiş deasupra capului, avea un serviciu care îi putea asigura traiul de zi cu zi. Iar tot ce mâncam, puţinul acela, era ecologic. Judeţul Argeş avea tot ce înseamnă industrie uşoară şi grea. Cu asta ne puteam mândri. După 1989, lucrurile s-au schimbat încetul cu încetul. În anul 1992, l-am adus pe lume pe cel de-al doilea copil, iar aspectele vieţii s-au îmbunătăţit mult. Nu mă mai trezeam din creierii nopţii pentru a cumpăra o sticlă cu lapte. Au apărut brutăriile, ca… ciupercile după ploaie. La micile magazine puteai găsi produse la care înainte nici nu visai. Tot felul de bişniţari treceau graniţele ţării şi se întorceau cu marfă diversă, pe care ne-o vindeau la suprapreţ. Dar nu mai conta… Eram fericiţi că aveam de unde cumpăra ce ne doream. Acum este plin judeţul de supermarket-uri, bănci, săli de jocuri, farmacii. Dar mă întreb (retoric) unde sunt Petrochimia, uzina ARO Câmpulung şi toate celelalte fabrici şi uzine? Ne-a mai rămas doar uzina Dacia pe care nu ştiu dacă toţi argeşenii o preţuiesc la justa ei valoare.
Au trecut 35 de ani de când am ieşit de pe băncile facultăţii şi pot afirma cu tărie că sunt mulţumită cu evoluţia mea din punct de vedere profesional. După 1989, mi-am împlinit visul de a deveni profesor. Îmi iubesc foarte mult elevii şi mă străduiesc să le dau, cu toată inima, în fiecare zi, tot ce ştiu şi ce am mai bun, să le călăuzesc paşii în drumul către viaţă. Acum sunt bunică. Şi pot spune, cu mâna pe inimă, că poţi cumpăra tot ce îţi doreşti, bani să ai… Poţi călători oriunde în lume şi poţi vorbi liber.
Şi pentru că a venit vorba de «libertatea de a vorbi», «Argeşul liber», ca ziar, a fost primul care a răspuns cerinţelor cetăţenilor argeşeni, după 1989. Aici, la «Argeşul liber» s-au putut exprima liber opinii, gânduri, păreri, impresii, concepte şi tot ceea ce vrei să transmiţi semenilor tăi.
Cum este astăzi ziarul «Argeşul»? Şi mai puternic. Cu o echipă de profesionişti, cotidianul a crescut în ochii argeşenilor şi nu numai. Citindu-l îţi face viaţa mai uşoară: ai posibilitatea să te informezi, să comunici, să creezi, să fii auzit şi ascultat, să afli cele mai proaspete ştiri din toate domeniile: învăţământ, cultură, sport, sănătate, politică, administrativ. Aveţi o echipă minunată. Vă doresc să dăinuiţi cât mai mult timp! La mulţi ani, cu multă sănătate, realizări pe toate planurile, împliniri în tot ceea ce vă propuneţi!”
Despre „performanţa” liderilor
Conf. univ. dr. Adrian Tase – Spitalul Judeţean: „Căderea comunismului a dus la schimbări majore în societatea românească reflectate, evident, în viaţa fiecărui român. Cel mai important aspect a fost libertatea oricărui cetăţean român de a-şi dezvolta aptitudinile şi de a-şi canaliza eforturile pentru a construi o carieră solidă la nivel european şi mondial. În cazul familiei mele, suntem competitivi pe plan internaţional şi suntem locaţi în Argeş. Participăm constant la summit-uri de specialitate şi folosim noutăţile în beneficiul argeşenilor.
La 30 de ani de la Revoluţie, cotidianul «Argeşul» este un exemplu de dezvoltare inteligentă a unei afaceri media pe o bază robustă pre-existentă. Succes în continuare! În ceea ce priveşte judeţul Argeş, cu regret constat că liderii postdecembrişti ai judeţului nostru, beneficiind şi de tehnologie ultraperformantă, au realizat în 30 de ani mai puţin decât cei dinainte de ’89, în 25 de ani! Totuşi, judeţul nostru stă bine economic, însă prin eforturile companiilor private.”