Orașul Pitești este leagănul copilăriei și adolescenței mele, vechiul târg tradițional care-și avea farmecul său. Centrul vechi, cu biserica Sfântul Nicolae, magazinele comerciale cu vitrinele meșteșugit ornamentate, atrăgea lumea urbei la plimbările de seară pe „Strada mare”. La sudul acestei „La Rambla” barceloneze (păstrând proporția), se găsea magazinul București, vecin cu existentul încă liceu Maria Teiuleanu. Lângă ele, pe amplasamentul de azi al Prefecturii, era Piața Mare a orașului și către Ştrand, Zahanaua. Cofetăria Borănescu din centru şi chilipirul cu vestita înghețată a turcului Iaia îndulceau existența modeştilor dar onorabililor locuitori ai orașului de până la 40.000 la număr. Dar aici au crescut și învățat, cu profesori adevărați, viitori oameni de nădejde ai țării: chimişti, fizicieni, muzicieni, constructori de mașini, medici și… fotbaliști de geniu. Piteștiul avea discret răspândite și câteva „maidane” cu iarbă, potrivite pentru ucenicia măiastră în fotbal cu picioarele goale. „Locotenenții” cu oarecare tehnicitate în „dribling”, desfătau privirile amatorilor pe „Maracana” – terenul nisipos de pe malul Argeșului și pe „Câmpul orașului”, locul extins de lângă Cimitirul Sf. Gheorghe, unde ulterior s-a construit stadionul „Nicolae Dobrin”. Fotbalul adevărat se învață pe maidan și bunii antrenori cizelează numai talentele și alcătuiesc formule și tactici de joc în echipă. Și astăzi, țările unde se mai joacă acest joc-artă (Brazilia, Spania, Portugalia etc.), au încă maidane.
Paranoia ceaușistă a demolat multe cartiere ale orașului, dar a păstrat în centrul istoric câteva străzi unde au supraviețuit destule case fără etaj, dar cu arhitectură deosebită, unele cu emblema „monument istoric”. Întâmplător și eu locuiesc pe una din aceste străzi de aproape 35 de ani.
După decembrie 1989 (cu evenimente care ne-au făcut pe mulți piteșteni „să visăm frumos”), au venit vremuri care ne-au spulberat visurile. Piteștiul a început să devină, în special prin haosul urbanistic din centrul orașului, un fief al dinozaurilor imobiliari. Nu a existat „în fapt” niciun Plan Urbanistic General, acest PUG care le dă dureri de cap edililor în ultimele două decenii. Au apărut „ca ciupercile mari după ploaie”, blocurile construite oricum și absolut oriunde. Puteți să ne spuneți, stimați edili ai urbei chinuitoare la vedere, de ce a fost mutată statuia țăranului român din Grădina Publică (unde acum se joacă pe bani partide de table), în zona vechii „Pieţi de lemne”, acolo unde, în anii 1946-1947, a fost împușcat public banditul Iorgu, lângă sediul IPJ? S-ar putea ca într-o bună zi să apară pe locul vechiului amplasament un bloc cu 10-12 etaje, construit de vreo beizadea a vreunui parlamentar care „și-a dospit” declarația de venituri și nimeni nu l-a întrebat cum.
Pe strada Mihail Kogălniceanu, colț cu strada Gheorghe Lazăr, se afla din istorie până-n urmă cu trei ani, un teren cu o căsuță devenită garajul unui mare doctor (decedat între timp). A fost cumpărat de „cineva” care, timp de trei ani (pe vremea primarului Pendiuc), nu a primit aviz favorabil pentru construcția unui bloc cu aproape cinci etaje. După schimbarea primarului s-a primit avizul și, între imobile respectabile ca arhitectură, cu toate protestele vehemente ale proprietarilor, în repetate rânduri, la Primărie, a fost construit blocul. Nu dă bine deloc la vedere și toți străinii care trec întâmplător pe stradă întreabă „cum de s-a putut construi pe lângă case – monumente istorice”? Şi, colac peste pupăză, la capătul străzii M. Kogălniceanu, colț cu strada Sf. Vineri, același constructor imobiliar, protejat de autorități, în condițiile unui PUG reactualizat, adică „în țara lui Papură Vodă”, va mai construi un bloc, pe terenul fostei firme de chimicale „Iolena”. Și comisia de urbanism se face că plouă și le curg lacrimile că nu s-a putut finaliza licitația pentru un nou PUG.
Pe noi, locuitorii Piteștiului vechi, ca și pe cei mai noi, care asistă la masacrul arhitectural care numai urbanism nu se cheamă, nu ne mai miră nimic. Lipsa de responsabilitate, ca s-o numim mai blând, credeţi oare că nu va fi trasă la răspundere de apropiații viitorii edili ai orașului? Se mai poate oare estetiza figura rănită a unui oraș târg care a avut cândva o modestă, dar cinstită și respectată personalitate?
P.S. Atâta timp cât la noi mai există pensiile speciale, să nu spere cineva că vor fi alegeri anticipate.
