Mâine, la ora 13, Muzeul Judeţean organizează un simpozion dedicat zilei de 9 mai, cu participarea elevilor şi profesorilor Colegiului Naţional „Zinca Golescu” Piteşti (şi a corului liecului). Manifestarea are loc în clădirea veche a instituţiei (în fostul Palat Administrativ).
În 9 mai se oglindesc proclamarea independenţei de stat a României, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Reprezentanţii Muzeului Judeţean rezumă tripla semnificaţie a zilei marcate împreună cu tânăra generaţie: „Proclamarea independenţei statale, la 9 mai 1877, nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane. În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu a declarat în Parlamentul ţării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută, apoi, de puterile europene. La 9 mai 1945, aliaţii din cel de-Al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european. Iar declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”, reprezentând piatra de temelie a Uniunii Europene. „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice… Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie”, a declarat R. Schuman.”