Directorii şi directorii adjuncţi care au promovat concursul organizat de Ministerul Educaţiei au fost instalaţi în funcţii la revenirea din vacanţa de iarnă. Totodată, au fost acoperite şi posturile rămase vacante, aşa încât şcoala s-a reluat cu conducerea acoperită.
Şcoli din Piteşti cu directori noi
În Piteşti, printre şcolile gimnaziale care au alţi directori, din 9 ianuarie, se numără: „Tudor Arghezi” (Liviu Popa), „Traian” (Cristina Elena Tulea), „Tudor Vladimirescu” (Nicoleta Biţă), „Ion Pilatt” (Ioana Popescu) şi „Ion Minulescu” (Maria Cătălina Dumitraşcu). La Liceul de Arte „Dinu Lipatti”, şefia a fost preluată de Iuliana Maria Bădicioiu, cea care a fost, înainte de concurs, director adjunct. În Argeş, circa 60 de directori „plini” sunt nume noi.
Se luptă cu sistemul
Apele au rămas învolburate la Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima” Piteşti, unde avem, din acest an calendaristic, o nouă directoare, în persoana Gabrielei Cârstea. Marioara Preda, fosta directoare, a promovat proba scrisă cu 35 de puncte; după circa două săptămâni de la examen, lucrarea i-a fost recorectată şi s-a trezit eliminată din concurs. Drept urmare, a dat în judecată Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Argeş şi membrii comisiei de examinare pentru nerespectarea metodologiei de concurs, care nu prevedea reevaluarea lucrărilor.
Marioara Preda consideră că, „prin reevaluarea abuzivă a lucrării, efectuată contrar prevederilor metodologiei de concurs”, a fost nedreptăţită şi din acest motiv a cerut în instanţă anularea procesului-verbal care a stabilit noul punctaj, mult mai mic decât cel iniţial, care a avut ca efect eliminarea sa din concurs. „Am fost descalificată la 24 noiembrie, cu o zi înainte de a participa la interviu şi la evaluarea ofertei manageriale”, a spus nemulţumită Marioara Preda. Fosta directoare a mai cerut în instanţă şi suspendarea validării de către Inspectoratul Şcolar Argeş a contracandidatei sale, Gabriela Cârstea, în funcţia de director al colegiului. Patru candidaţi s-au înscris în lupta pentru şefia Colegiului „Dimitrie Dima”: Marioara Preda, Gabriela Cârstea, Vasile Busuroi şi Elena Costache.
Şapte excepţii
În Argeş, în urma competiţiei organizate de Ministerul Educaţiei, au intrat în pâine, la revenirea din vacanţa de iarnă, 139 de directori „plini” şi 33 de adjuncţi. 78 de posturi au rămas neocupate prin concurs, însă în funcţiile de conducere au fost numiţi profesori detaşaţi în interesul învăţământului (60 ca directori şi 18 ca secunzi), aşa încât nicio unitate din judeţ n-a rămas descoperită la vârf. În funcţie de calendarul activităţilor pentru învăţământul preuniversitar, până la 14 august, Ministerul Educaţiei va organiza un nou concurs, astfel încât, începând cu 1 septembrie, toate posturile vacante să fie ocupate prin concurs.
Cu toate că metodologia prevedea ca locurile vacante că nu poată fi ocupate de „persoanele care până la organizarea concursului au ocupat poziţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă şi nu au participat la concurs, respectiv de persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise” prin prevederile unei derogări s-a revenit la numirea prin detaşare în interesul învăţământului prin decizia inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar şi cu acordul scris al persoanei solicitate, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2016-2017. În Argeş avem şapte excepţii de la prevederile actului normativ.
Mirela NEAGOE
3 Comentarii
Abuz in invatamantul argesean.
O suita de profesori care au su fost „admisi” cu note mari la concurs, au ramas pe tusa, iar profesorii care nici nu au participat la concurs, au fost promovati ca directori si directori adjuncti. Este un abuz al ISJ Arges, sau indicatiile au venit de la noul ministru de invatamant?
Oricum este o rusine in invatamntul argesean, domnule Inspector General Tudose. Ati revenit la vechiul sistem, adica promovarea conducerii unei scoli, dupa apartanenta politica!
Ion
La vremuri noi, tot noi.
Doar nu credea cineva, că organizarea unui concurs de directori , va revoluţiona sistemul de educaţie.
La câtă corupţie este în educaţia Argeşeană, şansele ca ceva să se îndrepte, pot exista peste 200 de ani.
Oricum este un lucru ştiut cum treci Carpaţii dinspre Braşov nu ai decât o singură şansă să supravieţuieşti, şi aceea se numeşte corupţie, care în Argeş este generalizată, de la instanţe de judecată, spitale, poliţie şi cu voia dumneavoastră pe ultimul loc educaţie. (dar în practică educaţia ocupă un loc fruntaş precum creeatorul P.S.D.ului.)
Inspector
Scolile, ca si spitalele, gradinitele si alte institutii publice care au buget sunt ”puncte de lucru” pentru PSD, de unde se sifoneaza bani catre partid. De aici graba cu care au pus 500 de directori noi de scoli in toata tara, si mai urmeaza, pana cand toata harta tarii va fi rosie. Odata lipitoarea infipta, se va apuca sa suga vartos pana o sa secatuiasca tara si mai mult decat este.
Stiu concret 2 cazuri pe care le cunosc, o scoala si o gradinita. Ambele sunt vizate de control DNA in acest moment. Lucrari platite, ”receptionate” si neefectuate!