Advertisement
În prezent, în evidenţele DGASPC Argeş figurează 70 de familii/persoane atestate pentru adopţie, iar alte 20 îşi aşteaptă rândul, aflându-se în perioada de evaluare, în vederea eliberării documentului necesar înfierii unui copil.
Totodată, la Biroul de adopţie şi postadopţie al instituţiei, coordonat de Nelida Ghiţulescu, sunt înregistraţi 64 de copii care n-au cui să-i spună „mamă” şi „tată”. Actualmente, 47 de minori care n-au avut parte de dragostea părinţilor sunt pe cale să-şi schimbe soarta, întrucât se află în perioada de monitorizare postadopţie. Iar de la începutul anului până la 21 martie, în cazul a şase micuţi au fost deschise procedurile înfierii.
Mirela NEAGOE
Advertisement