Conform calendarului chinezesc, am intrat în Anul porcului de pământ. Cu acest prilej, la Ateneul Român a fost marcată împlinirea a 70 de ani de relaţii diplomatice româno-chineze la care a participat şi deputatul de Argeş al PSD Simona Bucura Oprescu, cea care a reprezentat România în relaţiile bilaterale cu China cu diverse ocazii.
„Relaţiile dintre România şi China, dintre români şi chinezi sunt statornice şi de prietenie adevărată. Cu ocazia Anului Nou Chinezesc gândurile mele se îndreaptă către prietenii chinezi cu preţuire şi dorinţa de a avea fiecare dintre noi împliniri în viaţa familială şi profesională. La Ateneul Român (…) «Rapsodia Română» a marelui compozitor George Enescu, interpretată de Lăutarii din Chişinău sub bagheta maestrului Nicolae Botgros, ne-a încântat într-un întreg minunat cu spectacolul susţinut de Academia de Dans din Beijing. Gazde minunate, ca de fiecare dată, Ambasada Republicii Populare Chineze şi Casa Româno-Chineză ne-au arătat cea mai frumoasă expresie a conceptului «Drumul Mătăsii» – exprimarea prin cunoaştere reciprocă, respect şi cultură!”, a declarat Simona Bucura Oprescu.