În perioada 1-4 decembrie, peste 150 de poliţişti argeşeni au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic mai ales în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri care străbat judeţul.
Astfel oamenii legii au depistat 38 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, dintre care 27 au fost surprinse în flagrant. Pentru abateri de la normele contravenţionale au fost aplicate 694 amenzi în valoare de circa 220.858,5 lei şi au fost confiscate bunuri în sumă de peste 500 lei. Pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei rutiere, poliţiştii au aplicat 551 amenzi, 194 dintre ele pentru depăşirea limitelor legale de viteză, două pentru conducere sub influenţa alcoolului cu o concentraţie mai mică decât cea de la care fapta constituie infracţiune şi 322 pentru alte abateri. Totodată, agenţii de circulaţie au retras nouă certificate de înmatriculare şi au reţinut în vederea suspendării 52 permise de conducere, dintre care şase pentru conducere sub influenţa alcoolului, 31 pentru circulaţie cu viteză excesivă şi restul pentru alte abateri.
Campioane la… băutură
Şi dacă tot am amintit de şoferi prinşi băuţi la volan, în două situaţii protagoniştii au fost… femei. Despre una dintre ele chiar se poate spune că a fost campioană la capitolul „matrafox”. Aceasta este Ioana C., de 37 de ani, din Bucureşti, care a fost depistată în timp ce circula cu maşina pe DJ 678A la Tigveni, având o concentraţie de 0,94 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Foarte aproape s-a dovedit Andrei S., de 21 de ani, din Câmpulung, pe care agenţii rutieri l-au prins că s-a urcat la volan şi băut, având o concentraţie de 0,77 mg/l alcool în aerul expirat, şi fără permis de conducere. Ceva mai modestă s-a dovedit a fi Cristina M., de 33 de ani, din Curtea de Argeş, pe care poliţiştii au depistat-o circulând cu autoturismul pe bulevardul Basarabilor din localitate având 0,63 mg/l de alcool în aerul expirat. Femeia, nu maşina.
Val. NICOLAU