Mâine sunt suspendate cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din România, conform Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale din 23 ianuarie. Măsurile privind parcurgerea integrală a programei până la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar, vor fi stabilite la nivelul unităţilor de învăţământ, precizează Inspectoratul Şcolar Judeţean.
BREAKING – PRIMA VICTIMĂ A GRIPEI ÎN ARGEŞ
BĂRBAT de 40 de ani, RĂPUS DE GRIPĂ LA MĂRĂCINENI!
Grădiniţele din Mioveni sunt deschise
În Argeş avem şi excepţii; bunăoară, conducerea Primăriei Mioveni îi informează pe părinţi că toate grădiniţele şi creşele din acest oraş funcţionează, astăzi, după programele normale sau prelungite, aşa încât părinţii care lucrează la agenţi economici din sectorul privat au unde să-şi ducă odraslele cât timp sunt la muncă (nu au fost închise nici ieri).
La un pas de epidemie de gripă, cadrele didactice conştiincioase au făcut, în această săptămână, triajul epidemiologic în şcoli şi i-au trimis acasă ori i-au separat de colectivitate pe copii care, la prima oră de curs, au prezentat simptomele unei răceli.
Înainte de a închide şcolile, Ministerul Educaţiei Naţionale a luat în considerare recomandările Ministerului Sănătăţii şi le-a transmis inspectoratelor şcolare o notă în care le-a solicitat monitorizarea evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire în unităţile de învăţământ. Învăţătorii şi profesorii din Argeş s-au conformat. Inspectoratul Şcolar Argeş a centralizat datele din teren şi a transmis Direcţiei Publice de Sănătate Argeş informări privind absenţele şcolarilor şi preşcolarilor argeşeni motivate de boală sau de anumite simptome. Din această săptămână, de când a început monitorizarea copiilor, Inspectoratul Şcolar Argeş a raportat, zilnic, aproximativ 500 de absenţi pe caz de boală, am aflat de la inspectorul şcolar general adjunct Mihaela Crişan.
40 de argeşeni cu gripă confirmată
Gripa atentează în continuare la sănătatea argeşenilor mari şi mici. Până miercuri, la Direcţia de Sănătate Publică Argeş au fost înregistrate nu mai puţin de 40 de cazuri, mai mult de jumătate dintre bolnavi fiind minori. Ultimii infectaţi cu viruşi gripali sunt opt copii cu vârste cuprinse între un an şi şapte luni şi 14 ani ani, o fată de 18 ani, o femeie de 39 de ani şi o bunică de 65 de ani. Aceşti pacienţi provin din Piteşti, Câmpulung, Ştefăneşti, Bughea, Priboieni, Cetăţeni şi Mălureni.
5 Comentarii
Anonim
Profesorilor li s-au dat noi competențe. au devenit specialiști și în medicină.
Probabil că sistemul de educație a terminat banii și nu dorește ca oamenii specializați – medici să facă verificările de rigoare.
Se pune problema , dacă profesorii vor primi și salarii ca ale medicilor sau vor fi considerați suplinitori în acest domeniu și vor presta muncă în folosul comunității ca de obicei.
Anonim
Marș mă
Anonim
Instituțiile de stat din România (şi Şcoala) sunt sabotate de la nivelul coducerii centrale prin nr. mult prea mare de zile libere (unele justificate, dar cele mai multe doar pretexte pentru chiul de la serviciu/şcoală) ! Chiulangii şi repetentii României conduc țara şi vor ca toți românii să fie analfabeți funcționali ca ei !
Anonim
Îi fi rudă cu Titi de la ISJ Argeș.
Așa se întâmplă când toți escroci , borfași, ajung la conducerea instituților.
Anonim
Are dreptate! Sunt elevi bolnavi care merg la scoala fortati de parinti pe diverse motive.