Pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la inaugurarea Hidrocentralei şi a Barajului Vidraru din Argeş (30 mai), Ministerul Energiei a pus la dispoziţia doritorilor un set de fotografii unice din timpul construcţiei primului baraj în arc din România.
Fotografiile au fost oferite de către doamna Imola Martonossy, parte a arhivei personale, fiind făcute chiar de tatăl său, Laurenţiu Şomolik, cel care a pus în funcţiune Puţul Centru de la Mina Petrila şi care a lucrat la construcţia barajului de la Vidraru. Construcţia barajului şi a hidrocentralei Vidraru, obiective de importanţă strategică pentru sistemul energetic românesc, a început în 1960 şi a fost finalizată după cinci ani şi jumătate. Hidrocentrala de la Vidraru a fost pusă în funcţiune în 1966. La vremea aceea, barajul Vidraru era al cincilea în Europa şi al nouălea în lume, între construcţiile similare.