Instituția Prefectului Argeș informează că polițiștii și jandarmii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID -19. Controalele dispuse de prefectul Emanuel Soare, pentru verificarea respectării regulilor de protecție individuală și de distanțare fizică, continuă.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 838 persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.
Totodată, au fost desfășurate verificări la 19 societăți comerciale, cu activitate în domeniul alimentației publice și turism, precum și în zona piețelor, hypermarketurilor, sălilor de jocuri de noroc și mijloacelor de transport în comun.
Au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.750 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.