* Un apartament ultraluxos costă 92.000 euro
O… ghirlandă de scumpiri a fost pusă pe piaţa imobiliară din Piteşti în perioada sărbătorilor de iarnă. În municipiul reşedinţă de judeţ, garsonierele şi apartamentele scoase la vânzare pe site-urile dedicate au preţuri din ce în ce mai piperate. Cu câte zerouri în coadă au fost scoase la mezat, la început de an, locuinţele din Piteşti aflaţi în ceea ce urmează.
Trei camere
La trei camere, preţul „bombă” de 92.000 euro este cerut pentru un apartament ultraluxos de pe Teilor (90 mp locuibili). Un altul, tot cu trei camere, învecinat cu Spitalul de Pediatrie (confort I, decomandat, două grupuri sanitare şi loc de parcare asigurat) se vinde, mobilat şi utilat, cu 66.000 euro (70 mp); pentru o locuinţă renovată, cu aceeaşi suprafaţă, dar aflată în zona centrală, sunt ceruţi 65.000 euro. În cartierul Trivale, trei camere decomandate sau semidecomandate costă la fel – tot 57.000 euro.
Un apartament de tip „penthouse” (125 mp), cu două camere, decomandat şi cu terasă de 65 mp, valorează, pentru cine vrea să-l cumpere, 52.500 euro. Locuinţa se află în Nord, într-un bloc nou, prevăzut cu lift şi boxă la subsol. Locul de parcare intră în preţ.
Două camere
La Piteşti, apartamentele decomandate cu două camere au, la început de an, următoarele „scoruri”: în Craiovei, 63.000 euro (55 mp, construcţie 2018); ultracentral, 60.000 euro (56 mp, et I/VI); în Teilor, 55.000 euro (61 mp+boxă); în Popa Şapcă, 54.900 euro (52 mp, etaj III); în Exerciţiu, 52.500 euro (70 mp); în Nord, 51.000 euro (54 mp, de lux); în Trivale, 47.500 euro (52 mp, parter); în Războieni, 39.800 euro (50 mp, etaj III) sau 32.900 euro (34 mp, etaj I); în Fraţii Goleşti, 39.700 euro (60 mp); în Ceair, 38.500 euro (confort I, etaj IX) etc.
În zona Trivale, apartamentele cu două camere semidecomandate pot fi achiziţionate, bunăoară, cu 39.000 euro dacă blocul este nou (54 mp), cu 38.500 euro (48 mp), dacă se află la ultimul etaj, cu 38.000 euro dacă se află la etajul II/IV (40 mp) ori cu 36.500 euro dacă au adresa la parter (44 mp).
Semidecomandate
Alte preţuri culese din Piteşti, la semidecomandatele cu două camere: pe Calea Bucureşti, 44.900 euro (45 mp, etaj IV/IV); în zona Craiovei-Kaufland, 41.000 euro (48 mp); în Banat, 40.000 euro (52 mp, ultraluxos, etaj IV/IV) ori 39.000 euro (39 mp, parter, finisaje moderne, totul nou); în Prundu, 39.900 euro (48 mp, etaj VI/VIII); pe Calea Bucureşti, 38.000 euro (46 mp, etajul IV/IV); în Craiovei, 37.500-39.000 euro (45 mp sau 48 mp, etaj IV/IV); în Nord, 36.000 euro (40 mp, etajul III/IV); în Războieni, 30.000 euro (38 mp, parter) ori 24.500 euro (26 mp, etaj IV/IV) etc.
Garsoniere
Preţul de 47.000 euro este stabilit pentru o garsonieră (semifinisată) dintr-un bloc nou din Banat (51,16 mp, etajul II). O garsonieră decomandată, cu terasă, într-un bloc nou din Găvana, situată la penultimul etaj (V/VI), având camera de 36.48 mp, costă 40.000 euro. Cei „patru pereţi” se vând, în Găvana III, cu 38.500 euro (38 mp) şi în Găvana II, cu 32.500 euro (37 mp sau 34 mp) ori cu 31.000 euro (30 mp).
În alte zone ale Piteştiului, garsonierele decomandate se vând după cum urmează: în Teilor, cu 40.000 euro (35 mp); în Eremia Grigorescu, cu 35.500-38.000 euro (33 mp sau 34 mp); la Big, cu 34.500 euro (36 mp) sau cu 33.000 de euro (34 mp); în Tudor Vladimirescu, cu 33.500 euro (28 mp); în Craiovei, cu 29.500-32.500 euro (31 mp sau 32 mp); în Prundu, cu 28.500 euro (35 mp) etc.