Prin Piteşti umblă de colo-colo aproximativ 40 de oameni ai străzii, majoritatea adulţi, a căror unică „ocupaţie” este cerşetoria. Ei sunt cei care, fie noapte, fie zi, transformă în paturi băncile de pe domeniul public.
De la Ionel Anghel, inspector în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, am aflat că aceşti vagabonzi care dorm sub cerul liber ar avea unde să se adăpostească, întrucât doi buni samariteni din Piteşti le-au pus la dispoziţie câte un imobil. Astfel, cu acordul proprietarilor, 30 dintre oamenii fără adăpost au acces într-o clădire cu patru-cinci camere, aflată în apropierea fostului spital TBC, iar alţi zece inşi pot sta fără nicio obligaţie într-o casă situată lângă schitul din pădurea Trivale.
Ionel Anghel a constatat că oamenii fără adăpost (de vreo zece ani sunt aceiaşi) preferă să cerşească, decât să muncească. Deşi autorităţile i-au ajutat să se angajeze la spălătorii auto ori la firme de salubritate, aceştia nu s-au adaptat la niciun serviciu şi au dat bir cu fugiţii după numai câteva zile de „năduşeală”, afirmând la unison că, dacă stau cu mâna întinsă, câştigă mult mai bine…
În cazul acestor amărâţi, banii primiţi de pomană sunt cheltuiţi pe alcool, ţigări şi „aurolac”.
Cerşetorii din Piteşti sunt monitorizaţi de DGASPC Argeş, de Poliţie şi de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică şi se observă că majoritatea provin din Dâmboviţa (90%). Din date reiese şi că fenomenul cerşetoriei a scăzut la noi, faţă de anii anteriori, deşi realitatea pare să contrazică statistica.
Persoanele fără căpătâi domiciliate în Piteşti beneficiază de serviciile unor centre sociale, puţine la număr. Vorbim despre adăpostul din Nord, unde sunt cazaţi, la ora actuală, cel mult 20 de oameni care au rămas fără un acoperiş deasupra capului. Un alt azil de noapte se află în Găvana şi îşi va deschide porţile în noiembrie.
