4 percheziții în casele hoților din Câmpulung. S-au găsit probe.
În ziua de 22 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 31 de ani, din Câmpulung.
Din cercetări, s-a stabilit că în noaptea de 10 spre 11 septembrie a.c., bărbatul în cauză, împreună cu alte persoane, ar fi pătruns prin efracție într-un magazin din municipiul Câmpulung, de unde, după întreruperea funcționării sistemului de supraveghere video, și ar fi sustras țigări în valoare de aproximativ 15.000 de lei.
Pentru administrarea de probatoriu, în baza autorizării instanței, în ziua de 21 septembrie a.c. au fost efectuate 4 percheziții domiciliare, în Câmpulung, la locuințele unor persoane bănuite, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 31 de ani, din Câmpulung, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să vie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În cursul cercetărilor, acesta a achitat valoarea prejudiciului către reprezentantul persoanei vătămate. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.