Potrivit inspectorului școlar general Elena Liliana Murguleț, 38 de cadre didactice şi 500 de elevi din judeţul Argeș care ar fi trebuit să intre luni la clasă au au solicitat în scris, din motive medicale, să desfăşoare cursurile online. Azi, Elena Liliana Murguleț a fost în câteva unități de învățământ pentru a lua pulsul redeschiderii școlilor. De altfel, întreaga echipă de inspectori a avut aceeași misiune.
Inspectorii, pe teren
Elena Liliana Murguleț: „În prima parte a zilei am vizitat Liceul Tehnologic Vedea și Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului. Până la ora 12 am fost în șapte efective de elevi și am numărat doar trei absențe. Am găsit clase pline cu copii luminoși și fericiți că s-au întors în bănci. Până acum am primit un feedback pozitiv. Elevii au spus că sunt dornici de a relua cursurile față în față și că își asumă regulile de protecție sanitară. Acum mă îndrept spre Școala „Mircea cel Bătrân” Pitești. Am primit și alte semnale din județ, întrucât inspectorii școlari au fost în teritoriu și am ținut legătura pe grupul de WhatsApp. Din spusele copiilor de la Colegiul Economic ”Maria Teiuleanu” Pitești, prima zi de școală a debutat cu aglomerație în autobuze.
Aglomerație a fost sesizată și în mijloacele de transport în comun intrajudețean. 38 de cadre didactice şi 500 de elevi au solicitat să desfăşoare cursurile online. Acest lucru este posibil fiindcă avem la nivelul școlililor tot ce înseamnă tehnologie. În plus, comuna Cuca va fi carantinată fiindcă rata de infectare a trecut de 6,6 cazuri la mia de locuitori ceea ce înseamnă că în această localitate cursurile vor fi exclusiv în sistemul online”.
3 Comentarii
Nicoleta
Consider că ar fi cea mai bună soluție,,Online”
Virusul și noul virus nu vor trece daca noi ne aglomeram totul este foarte dificil pt noi elevi și pentru profesorii
Anonim
Pana cand se vor trezi fără job iar atunci va fi prea târziu. Șmecheria cu online-ul e doar o testare pt. ca se pot face lectii de la distanta dar doar de cativa profesori acreditați.
Lectiile se pot face direct prin MEC si vor fi necesare niste softuri de evaluare.
Atunci se vor trezi si profesorii din frica virusului.
Anonim
Cand in toate scolile su aparut cazuri de covid ce facem asteptam sa se imbolnaveasca toti avem dopuri in urechi sau asa e intentia sa imbolnavim si copii si patinti si bunici asa nivi nu mao scapam de virus in veci