# În registrul unic de evidenţă a beneficiarilor programului de susţinere a oierilor pentru comercializarea lânii în anul 2019, gestionat de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Argeş, au fost înregistraţi 330 de argeşeni, având un număr total de 90.449 de ovine.
La nivelul judeţului Argeş, cantitatea de lână estimată a fi comercializată în acest an este de 276.348 kg, perioada de cerere în care producţia poate fi valorificată fiind cuprinsă între 29 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
Solicitanţii înregistraţi oficial au obligaţia să depună la Direcţia pentru Agricultură documente justificative (facturi) care să ateste comercializarea producţiei de lână la centrele de colectare sau unităţile dce procesare, obţinute până la 1 noiembrie a.c.
Valoarea sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de un leu/kg lână comercializată. Valoarea totală a subvenţiei care se acordă unei întreprinderi nu poate depăşi 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Direcţiei pentru Agricultură Argeş din Piteşti, la tel.:/fax: 0348.405.032; 0348.405.033 sau e-mail: dadr.ag@madr.ro.