Draperiile sunt acele elemente de decor care ar trebui să fie prezente în orice casă deoarece, în funcție de tipul acestora, ele te pot proteja atât de lumina excesivă, cât și de frigul de afară, atunci când temperaturile sunt scăzute.
Chiar dacă îți poate părea imposibil, poți să cazi foarte ușor în plasa de a alege greșit draperiile și tocmai din acest motiv îți aducem aproape cele mai frecvente trei greșeli pe care te sfătuim să le eviți în procesul de selecție a draperiilor potrivite pentru casa ta.
1. Nu măsori corect
Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care mulți oameni le fac atunci când aleg draperiile sau perdelele este aceea că nu fac măsurătorile în mod corespunzător. Astfel, te sfătuim să măsori lungimea și lățimea geamurilor și să mai adaugi câțiva centimetri și în lungime și în lățime, în funcție de cât de lungi vrei să fie draperiile tale. Ca o regulă generală, o dimensiune corectă a draperiilor sau a perdelelor este aceea în care draperiile sau perdelele au o lungime potrivită atunci când acestea se situează cu 10 cm mai sus decât podeaua. Sigur că dacă îți dorești să ai draperii care ating solul, nu te oprește nimeni să alege draperii de dimensiuni mai mari,
2. Nu ții cont de stilul de amenajare și de culori
Pentru o estetică armonioasă, este de preferat să optezi pentru draperii în ton cu stilul de amenajare pe care l-ai ales pentru camera respectivă, dar și cu nuanțele și culorile din acea încăpere. Spre exemplu, dacă pereții și mobilierul sunt alese într-o nuanță închisă, nu merge cu aceeași culoare și în ceea ce privește draperiile deoarece vei crea impresia de spațiu mic și neaerisit. Cel mai potrivit este să alegi culori complementare, care să creeze un efect de armonie. În ceea ce privește stilul de amenajare, dacă ai ales, să spunem, să amenajezi dormitorul și, de fapt, întreaga locuință în stilul clasic, elegant, alege și draperiile în același fel pentru că altfel efectul nu va fi cel așteptat. Mare atenție, în cazul în care ești părinte de copil mic: te sfătuim să alegi draperii din materiale ușor de întreținut deoarece materialele pretențioase, cum ar fi catifeaua sau mătasea pot avea de suferit, în cazul în care copilul le deteriorează. Și pentru că tot vorbeam despre copii, atunci când alegi draperiile pentru camera acestuia, te sfătuim să le alegi conform vârstei și preferințelor acestora, adică în culori și în tonuri vesele și pastelate, eventual imprimeuri inspirate din povești sau din desene animate, în funcție de gusturile acestuia.
3. Nu ții cont de calitatea materialelor
Materialul joacă un rol extrem de important atunci când alegi draperiile deoarece țesătura îi conferă draperiei fie un aspect frumos și elegant, fie unul mai puțin atrăgător. În afară de acest lucru, calitatea materialului determină și rezistența în timp a draperiilor, dar și o bună întreținere și curățare. Drept urmare, te sfătuim să alegi draperii confecționate din materiale de calitate, care să garanteze rezistența în timp a acestora și o întreținere ușoară. Chiar dacă draperiile confecționate din materiale de calitate pot ajunge să aibă un preț mai ridicat, gândește-te că în timp investiția va merita. De ce spunem acest lucru? Pentru că dacă vei cumpăra niște draperii confecționate din materiale mai slabe, din punct de vedere calitativ, acestea nu vor avea o durată de viață prea mare, așa că vei fi nevoit să faci o nouă investiție în alte draperii, iar dacă faci un calcul, vei constata că ai ajuns la o investiție mare față de cea inițială. Din acest motiv îți recomandăm să faci o investiție inițială în draperii din materiale de calitate.
Acestea sunt cele mai frecvente greșeli pe care te sfătuim să nu le faci atunci când îți alegi draperiile. Ține cont de sfaturile pe care ți le-am oferit și ai mare grijă să faci alegerile potrivite pentru tine și pentru nevoile familiei tale.
Îți urăm spor la cumpărături și la alegeri de care să te bucuri împreună cu cei dragi!