Astăzi, în Piaţa Vasile Milea s-a desfășurat o ceremonie religioasă și militară cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor în semn de respect pentru eroii din 22 Decembrie 1989. Au participat cadre militare, autorităţi locale şi judeţene, cetăţeni ai municipiului Piteşti.
Legat de ce a fost în urmă cu 29 de ani, la 22 decembrie 1989, directorul ziarului nostru, dl. Mihai Golescu, îşi aminteşte:
„Redactorul-şef ne-a trimis în dimineaţa de 22 decembrie prin oraş, ca să vedem care e pulsul. Pot să vă spun cu certitudine că în acea dimineaţă era linişte deplină în Piteşti. Mi-ar plăcea să spun că era nebunie, că era revoltă, dar nu a fost. Abia după ce s-a auzit de fuga lui Ceauşescu s-a ieşit în stradă. Până atunci era doar un murmur timid pe la colţuri şi nimic mai mult”.
Şi alţi oameni ai vremii mărturisesc că, la noi în municipiu, nu s-a întâmplat mai nimic.
Aşadar, la Piteşti nu a fost o Revoluţie în adevăratul sens al cuvântului.