Vineri, 21 septembrie, la ora 10.00, la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Agenţia pentru Dezvoltare Sud Muntenia va marca 20 de ani de activitate. La eveniment sunt invitaţi membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională de la înfiinţare şi până în prezent, partenerii şi beneficiarii de fonduri, parlamentari din Regiunea Sud Muntenia, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor publice centrale, judeţene şi locale.
Înfiinţată în 1999, la iniţiativa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, ADR Sud Muntenia are ca principal scop sprijinirea dezvoltării durabile a regiunii şi îmbunătăţirea condiţiile de trai ale locuitorilor ei, în cele şapte judeţe din componenţă, respectiv Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman şi Prahova.
Alături de Agenţie s-a aflat întotdeauna şi Consiliul pentru Dezvoltare Regională, a cărui preşedinţie aparţine în prezent judeţului Argeş, care este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, constituit şi funcţionând pe principii parteneriale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.
În activitatea sa, ADR Sud Muntenia s-a implicat în implementarea a peste 1.600 de proiecte, ce au fost derulate prin 13 programe de preaderare – PHARE şi alte programe naţionale şi 2 programe postaderare – POR şi POS CCE, proiecte ce au reuşit să acopere întreaga gamă de activităţi din sectorul social şi din cel economic: infrastructura rutieră, urbană, turistică, patrimoniul cultural, dezvoltarea sectorului privat, proiecte de dezvoltare a resurselor umane şi, nu în ultimul rând, de dezvoltare a serviciilor sociale şi medicale.
Potrivit directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Muşat, din datele statistice aferente contractelor de finanţate semnate până în luna februarie a acestui an, în judeţul Argeş, în decursul celor 20 de ani de la înfiinţarea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, prin intermediul şi cu sprijinul Agenţiei, s-au finanţat 470 de proiecte, cu o valoare totală de 352 mililoane de euro.
Finalizarea acestor proiecte a avut ca rezultate următoarele: 2.599 de locuri de muncă noi; 9 clădiri construite; 96 de clădiri reabilitate/extinse/modernizate; 2 ambulatorii; 37 de şcoli/licee reabilitate/extinse/dotate; 30 de km de drumuri judeţene modernizate/reabilitate; 80 km de drumuri orăşeneşti modernizate/reabilitate; 301 IMM-uri finanţate; 15.000 echipamente/dotări; 176 de studii, strategii, soft-uri; 88 de unităţi mobile ISU; 13 minute (urban), 27 minute (rural) timpul de intervenţie în situaţii de urgenţă; 4 clădiri istorice/monumente/lăcaşe de cult renovate; 20.000 de turişti vizitatori ai acestora; 3.600 de persoane instruite în 79 de programe; 8.600 de elevi beneficiari de şcoli renovate/dotate/extinse; 100.000 de persoane beneficiare de servicii sociale; 20 de ha de spaţiu verde.