Recent, la Haga a luat sfârşit procesul intentat lui Radovan Karadzic, care a durat şase ani. Conducătorul sârb din timpul războiului din Bosnia-Herţegovina (1992-1995) fusese arestat în urmă cu opt ani. Dosarul Tribunalului Internaţional cuprinde 2.000 de pagini care acuză. Judecătorii au avut nevoie de 18 luni pentru redactarea verdictului.
„Arhitectul genocidului din Bosnia” este un volum dedicat acestui personaj, semnat de istoricul Robert Donia. El a cercetat timp de 20 de ani istoria acestui colţ al Europei unde Karadzic a instaurat un regim de cruzime. El intenţiona să impună o dominaţie sârbească ale cărei graniţe au fost pătate cu sânge. Şi din nou sentinţa vine prea târziu pentru memoria acelor oameni nevinovaţi, victime ale unui război inutil. Condamnarea lui Karadzic ne duce cu gândul la procesul de la Nurenberg, din 1946, care a durat un an. Judecătorii Tribunalului militar de atunci au formulat acuzarea celor 22 de vinovaţi pe 200 de pagini. Deci, istoria se repetă, iar Justiţia este chemată, iată, să explice actele teroriste şi războaiele inegale şi ilegale de astăzi.
Autor: Dr. Mariana CLEMENS