Judeţul Argeş nu duce lipsă de copii talentaţi care excelează în diverse ramuri sportive. Prin muncă, seriozitate, sacrificiu şi ambiţie aceştia au izbutit să obţină rezultate excepţionale la concursuri naţionale şi internaţionale. Astfel, ne putem mândri cu tineri campioni nu numai la judo sau înot, ci şi la gimnastică ritmică.
Acest lucru se întâmplă datorită unei profesoare de excepţie, cum rar ne-a fost dat să vedem, Nicoleta Andrei, care şlefuieşte talente pe bandă rulantă. Pregăteşte nu mai puţin de 306 fetiţe cu un potenţial extraordinar, care se pregătesc fără intermitenţe trei-patru ore pe zi cu gândul la podiumurile de premiere. Micuţele provin din patru centre – Curtea de Argeş, Bascov, Piteşti şi Mioveni – şi toate au ceva în comun: dragostea pentru gimnastica ritmică şi aerobică.
Pe 19 dintre ele, cu vârste între 7 şi 12 ani, le-aţi putut admira vineri, pentru prima dată, în parada de deschidere a celei de-a 40-a ediţii a Simfoniei Lalelelor. Au atras atenţia tuturor prin mişcările graţioase. Copilele sunt legitimate la Clubul Olimpic Argeş şi fac parte din lotul de gimnastică ritmică al judeţului Argeş.
Cele 19 sportive care au făcut senzaţie au fost: Roberta Nicolae, Sofia Cîrjan, Teodora Piuaru, Ana Ivan, Oana Surdu, Ioana Achim, Ilinca Duţă, Cristiana Duţă, Bianca Bocioacă, Alexia Zamfir, Sara Borcăneci, Karina Girovanu, Luciana Voicu, Ayanna Manole, Maria Tănase, Teodora Ciobanu, Sara Leahu, Daria Crăciun şi Alexandra Gavrilă.
„Fără părinţii lor nu ajungeam aici”
Pentru că micuţele ne-au atras atenţia, am stat de vorbă cu Nicoleta Andrei, coordonatorul şi antrenorul celor patru centre. Am aflat că acestea au pornit din centrul-mamă de la Curtea de Argeş, dar, din lipsă de suport material, a fost necesară formarea celorlalte centre, pentru a putea fi promovate micuţele gimnaste. Ni s-a spus că succesul de acum este rezultatul unui parcurs destul de lung şi anevoios. Cu toate acestea, Nicoleta Andrei are suficiente motive să se mândrească şi să zâmbească. Privind în urmă, nu regretă niciun moment sacrificiile pe care a fost nevoită să le facă. Rezultatele elevelor, cărora le este ca o mamă, sunt excepţionale. „De şase ani există gimnastică în judeţ. Pe o parte dintre fetiţele pe care le pregătesc le-am luat de la trei anişori, nici nu vorbeau bine.
Din cele 19 sportive cu care am defilat la Simfonia Lalelelor, pe 11 le pregătesc de la 3 ani, iar acum altele vin din urmă. Avem în vitrină medalii preţioase, care ne sunt foarte dragi şi pentru care am muncit mult. Anul trecut, în ciuda tuturor greutăţilor cu care ne confruntăm, am reuşit să câştigăm Trofeul Balcanic Femmi Sport, organizat la Buzău. Acea competiţie a reunit la start 18 cluburi puternice din ţară, precum şi grupări din Bulgaria, Sloveni, Croaţia etc. La categoria 7-12 ani, sportivele noastre au reuşit să urce de zece ori pe podiumul de premiere. Trei fetiţe au obţinut locul 1, patru au câştigat locul secund, iar trei gimnaste au urcat pe treapta a treia. Zilnic, alerg dintr-o parte în alta, efectiv fac cruce judeţului. Acum sunt în Piteşti, peste câteva ore trebuie să fiu la Curtea de Argeş pentru că încep antrenamentul cu fetiţele de acolo, apoi trebuie să ajung în Bascov şi peste câteva ore în Mioveni. Vreau să menţionez că nu toate fetiţele pe care le pregătesc aparţin Clubului Olimpic, doar 19 sunt componente ale acelui club. Celelalte fete aparţin centrelor culturale din localităţile menţionate. Nu vă puteţi imagina ce cheltuieli impun concursurile oficiale. De exemplu, echipamentul costă de la 300 lei în sus, iar în concurs se punctează şi costumul cu care participi. Imaginaţi-vă că nu ne putem compara cu acele cluburi care dispun de sponsori puternici, care-şi trimit sportivele îmbrăcate în echipament de 1200 lei sau chiar de o mie de euro. Dar, indiferent de aceste discrepanţe, fetele mele sunt luptătoare şi deseori câştigă lupta cu cei bogaţi. Alte cluburi au maseur, au doctori, au o întreagă echipă în spate. Fetele mă au pe mine şi atât. Dar fără părinţii micuţelor nu puteam ajunge aici. Suntem un tot, o familie, nu iau o decizie de una singură, ci întotdeauna împreună cu părinţii fetelor”.
Monica CRISTEA