Ieri, Omniasig Vienna Insurance Group a achitat o despăgubire în valoare de peste 1,6 milioane euro pentru a acoperi daunele provocate de incendiul care a distrus o mare parte din Hotelul „Posada” de pe malul lacului Vidraru. După ce la dosarul de despăgubire vor fi depuse toate facturile care să justifice cheltuieli cu executarea lucrărilor de reparaţii, asiguratorul va mai achita încă o tranşă de aproximativ 145.000 euro. Potrivit oficialilor Omniasig, despăgubirea a fost acordată în baza poliţei de asigurare la incendiu şi alte riscuri, pe care proprietarul unităţii o avea încheiată cu această companie.
Vă reamintim că, pe 22 decembrie 2015, la Hotelul „Posada” a izbucnit un violent incendiu. Flăcările au cuprins mai întâi acoperişul, apoi mansarda şi s-a extins către etajele inferioare pe circa 550 mp suprafaţă. Din verificări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum. În ziua aceea, în unitate, construită în 2010 cu fonduri europene, nu erau turişti, ci doar angajaţi care făceau pregătiri pentru Crăciun. Pentru stingerea focului a fost nevoie de 10 autospeciale, două autoscări şi un autocamion cu motopompă deservite de 60 de pompieri. Personalul s-a autoevacuat şi nicio persoană nu a fost rănită.
Val. NICOLAU