Polițiștii rutieri au fost prezenți pe drumurile din județ, atât în interiorul localităților cât și în afara acestora, acționând pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere cu urmări grave din cursul anului trecut.
În cursul ziei de ieri, 20 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș și ai structurilor rutiere, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică cu atribuții de poliție rutieră, au fost prezenți pe drumurile din județ. Acțiunea a avut ca obiectiv combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, anume viteza, sub toate formele sale și respectarea regulilor la traversarea drumului_, pentru creșterea gradului de siguranță, precum şi conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Reamintim faptul că începând cu luna februarie 2022, au intrat în vigoare modificări ale Codului Rutier care prevăd abateri noi, precum și regim sancționator mai aspru pentru unele abateri.
Dintre contravențiile cu caracter de noutate, amintim:
- încălcarea regimului legal de viteză cu mai mult de 70 km/h (față de limita legală de pe sectorul unde se constată abaterea) are ca sancțiune complementară reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile, iar dovada înlocuitoare este fără drept de circulație, aidoma constatărilor pentru conducere sub influența alcoolului;
- o altă noutate constă în definirea și sancționarea comportamentului agresiv în timpul condusului, iar sancțiunea complementară este reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, concomitent cu sancțiune contravențională.
Recomandări din partea polițiștilor rutieri argeșeni:
Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în orice deplasare, astfel încât să nu creeze întâmplări neașteptate pentru ceilalți participanți la trafic.
Pietonilor le recomandăm să nu se expună pericolului prin traversări prin loc nepermis, se asigure că intenția de a traversa a fost observată și că șoferii pot opri în condiții de siguranță.
Pentru participanții la trafic pe două roti, un lucru foarte important este echipamentul de protecție, alături de un comportament predictibil pentru cei din jurul lor.
De asemenea, conducătorilor auto le recomandăm să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată. La apropierea de intersecții să crească atenția, în special la schimbarea direcției de deplasare spre stânga, iar la apropierea de trecerile pentru pietoni să reducă viteza de deplasare și să mărească atenția, pentru a putea opri în condiții de siguranță.
Reamintim totodată despre respectarea limitelor de viteză, dar și despre efectul nefast al consumului de alcool.