138 de mame din Argeș vor primi tichetul social în valoare de 2.000 lei.
Prefectul județului Argeș, Radu-Valeriu Perianu: Instituția Prefectului a desfășurat activități pentru implementarea mai multor programe sociale în Argeș. Unul dintre ele este Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) prin care au fost distribuite 39.781 pachete cu alimente.
La fel de importante sunt măsurile de sprijin pentru mame din categorii defavorizate. Până acum, au fost identificate în județul Argeș 138 de mame care îndeplinesc condițiile impuse ca să beneficieze de tichetul social în valoare de 2000 de lei.
Dosarele au fost transmise către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Prin acest program sunt sprijinite financiar mamele cu dizabilități, cele care sunt în situații critice de viață, care primesc venitul minim garantat sau alocația de susținere a familiei. Măsura se aplică dacă au născut în 2022.
Suntem parteneri ai Centrului Filia într-un proiect care are ca scop îmbunătățirea intervenției autorităților în domeniul siguranței și sănătății femeilor din comunități sărace. Au fost mai multe întâlniri în zone cunoscute cu probleme din acest punct de vedere.
Persoanelor care fac parte din categoria celor vulnerabile li s-a explicat ce drepturi legale au, dar și cum pot fi sprijinite de stat dacă sunt într-o situație de violență domestică sau abuz de vreun fel.
Foto: descriptiv