12 locuințe nZEB pentru tineri în Argeș.
În 2023 la Hârsești va începe construcția unor locuințe eficiente din punct de vedere energetic, destinate tinerilor, locuințe ce vor fi realizate cu fonduri europene obținute prin PNRR.
Investiția se va realiza pe baza unui proiect tip, elaborat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Sunt propuse 12 de locuințe (apartamente), ce vor fi construite în zona Târgului, zonă unde sunt asigurate toate utilitățile. Fiecare apartament va avea o suprafață de 80 mp.
Locuințele vor respecta standardul nZEB (near – Zero Energy Building) și vor fi dotate cu sisteme inteligente pentru managementul rețelelor de climă, încălzire și iluminat.