Anul academic bate la uşă. Circa o sută de locuri sunt libere, în acest moment, în reţeaua căminelor administrate de Universitatea din Piteşti. Paturile disponibile vor fi ocupate, în curând, de studenţii din Republica Moldova şi de alţi tineri de peste hotare (Africa, Asia etc.) admişi la programul pregătitor de limba română pentru cetăţenii străini, ne-a spus administratorul căminelor, Vasile Stănciulescu.
Căminele UPIT, aflate în strada Gh. Doja, însumează 700 de locuri. Toate camerele au fost igienizate. Au fost efectuate reparaţiile curente. Una dintre clădiri (nr. 2) a avut parte de renovări consistente.
Tot în Doja funcţionează şi o cantină studenţească. Meniurile de prânz (trei feluri de mâncare, pâine, ardei iute) sunt servite, zilnic, între orele 11.30 – 15.30. Începând cu anul universitar 2018-2019, cartela de masă costă 12 lei.
Mâncărurile gătite la cantină sunt pe… gustul comitetului de studenţi, administratorul Constantin Piţigoi stabilind, joia, de comun acord cu studenţii, meniurile pentru următoarea săptămână.
Ciorbele sunt variate: de pui, de văcuţă, de purcel, de burtă, cu găluşti, „a la grec”, de fasole etc. Ardeii umpluţi şi sarmalele nu au trecere la studenţi, aceştia preferând să-şi potolească foamea, la felul doi, cu fripturi (piept de pui, pulpe dezosate de pui, cotlet de porc) asortate cu garnituri (piure, orez, varză etc.). Ca desert, mesenii primesc ştrudele, eclere sau cornuri cu cremă produse de o fabrică din Piteşti.
În prag de an academic, au fost majorate, cu 20-25%, şi tarifele de cazare la căminele studenţeşti ale UPIT.