Joi şi vineri va avea loc înscrierea la bacul olimpicilor, organizat în această lună. Vorbim de sesiunea specială a examenului de maturitate destinată absolvenţilor de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive/artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale de bacalaureat.
Potrivit inspectorului şcolar general adjunct Mihaela Crişan, la bacul olimpicilor participă 12 elevi din Argeş. Printre cei care susţin în luna mai examenul de maturitate se numără doi elevi calificaţi în loturile naţionale, care vor reprezenta România la olimpiadele internaţionale de informatică (Bogdan Sitaru de la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung) şi biologie (Diana Ilie de la Colegiul Naţional „Zinca Golescu” Piteşti). La sesiunea specială participă şi zece elevi care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru diferite competiţii sportive internaţionale. Pe lista sportivilor care dau bacul olimpic figurează absolvenţi de la Liceul cu Program Sportiv Câmpulung (Cristian Chiriţă, la tenis de masă * Alexandra Bragă, la tenis * Georgiana Ciurea şi Nicolae Iordache – ambii la atletism * Mihai Măciucă, la baschet) şi de la Liceul cu Program Sportiv Piteşti (George Şerban şi Eduard Pescăruş – ambii, la judo * Andrei Marinescu Popazov, la înot * Constantin Zanfir, la atletism * Eliza Luca, la caiac-canoe).
La sesiunea specială a examenului de maturitate, probele orale/evaluarea competenţelor se desfăşoară între 22 şi 24 mai, iar testele scrise au loc între 27-29 mai. La 31 mai vor fi afişate primele rezultate la bacul olimpicilor, iar în aceeaşi zi se depun eventualele contestaţii (între orele 12-14). Iar 5 iunie este termenul de afişare a rezultatelor finale.