# O legislaţie discutabilă bulversează transportul de călători între Piteşti şi zonele limitrofe. Noile reglementări permit însă, iată, înfiinţarea unor trasee interjudeţene, foarte profitabile pentru operatorii în domeniu
În încercarea de a ieşi din haosul provocat de ultimele modificări legislative, vineri au fost semnate protocoalele de colaborare între Consiliul Judeţean şi operatorii acreditaţi care vor asigura transportul pe rutele din zona metropolitană Piteşti. Măsura reintroducerii traseelor interjudeţene în localităţile limitrofe municipiului reşedinţă de judeţ a fost luată – după cum v-am informat – la solicitarea Consiliilor Locale din comunele Albota, Băbana, Moşoaia, Mărăcineni, Miceşti, Ştefăneşti şi Bascov, după restrângerea activităţii „Publitrans” doar pe raza Piteştiului şi după retragerea acestora din ADI Zona Metropolitană Piteşti.
Din autogări
Drept urmare, începând de azi, maşinile vor face curse regulate pe 11 noi trasee interjudeţene şi vor avea staţiile în autogările din Piteşti. Consiliul Judeţean a transmis Agenţiei pentru Agenda Digitală a României – Bucureşti, prin S.A.E.T., calendarul de atribuire electronică a acestor trasee prin licitaţie care se va finaliza pe 13 octombrie, cu şedinţa de atribuire.
Iată cele 11 trasee:
# Piteşti (autogara „Girexim”) – Budeasa – Valea Mărului;
# Piteşti (autogara „Astra”) – IMEP – Ştefăneşti;
# Piteşti („Astra”) – Ştefăneşti – Izvorani;
# Piteşti (autogara CNCD) – Ştefăneşti – Gara Goleşti;
# Piteşti („Astra”) – Valea Mare – Ştefăneşti;
# Piteşti („Astra”) – Valea Mare – Enculeşti;
# Piteşti („Astra”) – Mărăcineni – Miceşti;
# Piteşti („Astra”) – Miceşti – Păuleasca;
# Piteşti („Astra”) – Albota – Mareş;
# Piteşti („Astra”) – Hinţeşti;
# Piteşti („Astra”) – Trivale – Ciocănăi.
După cum se observă şi după cum v-am relatat, din această listă lipseşte… Bascovul (!).
O miză uriaşă
Aşadar, până când aceste trasee foarte jinduite vor fi atribuite prin licitaţie, la Agenţia pentru Agendă Digitală a României, operatorii stabiliţi vor asigura trasportul de călători pe rutele stabilite. Unele voci susţin că „afacerea” va dura în acest „stil” cu mult peste termenul limită de 13 octombrie, dar fiind faptul că licitaţia poate fi contestată, aşa cum se întâmplă mai mereu în astfel de cazuri cu miză uriaşă. Aceleaşi voci dau de înţeles că în acest joc au intrat (sau vor intra) şi operatorii care, cu ani în urmă, făceau legea pe traseele din Piteşti, cu îngăduinţa autorităţilor locale, fiind implicaţi în aşa-numita mafie maxi-taxi. Vom vedea şi vă vom informa.
„Acestea sunt singurele măsuri pe care le puteam lua la momentul acesta, conform legii. Pentru zona Bascov, o zonă afectată de ceea ce înseamnă fostul transport metropolitan, la solicitarea operatorilor care au staţii de îmbarcare-debarcare pe teritoriul localităţii, vom accepta o suplimentare de curse”, a spus vicepreşedintele Ion Mînzînă.
Un Comentariu
Puiu
” Consiliul Judeţean şi operatorii acreditaţi care vor asigura transportul pe rutele din zona metropolitană Piteşti.”
Nu realizez ce înseamnă exagerarea asta ” zonă metropolitană „. NU pot să cred că Piteştiul este metropolă!?
” maşinile vor face curse regulate pe 11 noi trasee interjudeţene ”
Urmează o înşiruire de localităţi din judeţul nostru , Argeş. Nu mai înţeleg nimic, poate îmi explică cineva!?
Poate aşa se vorbeşte în şedinţele conducătorilor noştri, dar de la ei nu am pretenţii, că tot din cauza faptului că nu ştiau să scrie s-au modificat cuvinte din limba română şi chiar reguli.Dacă eu greşesc ,îmi cer scuze!