1.358 de absolvenţi de liceu îşi încearcă, în Argeş, norocul la a doua sesiune a examenului de maturitate din acest an. După consumarea probelor de competenţe, astăzi încep probele scrise, primul test fiind la limba română.
Rândurile candidaţilor care-şi dau bacul de toamnă sunt îngroşate de „picaţi” şi de corigenţi. Conform informaţiilor primite de la Mihaela Crişan, inspector şcolar general adjunct, la a doua sesiune a bacalaureatului s-au înscris 1.358 de absolvenţi de liceu, dintre care 933 din seria curentă şi 425 din promoţiile anterioare. În judeţ sunt înfiinţate cinci centre de examen, la: Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” Piteşti (308 de candidaţi), Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima” Piteşti (357), Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Piteşti (339), Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung (176) şi Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu” Curtea de Argeş (173).
Examenul competenţelor, etapă consumată săptămâna trecută, s-a derulat cu câte două probe suprapuse; bunăoară, vinerea trecută au avut loc două tipuri de evaluări, cea la limba străină şi cea digitală.
Doamna Mihaela Crişan ne-a informat că de la evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română au absentat 51 de elevi, dintre cei 287 de înscrişi. La această probă, 28 de candidaţi au obţinut calificativul „experimentat”, 84 – „avansat” şi 124 – „mediu”.
La evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională s-au înscris 297 de elevi argeşeni şi la evaluarea competenţelor digitale – 296.
În două cazuri speciale a fost solicitată la Ministerul Educaţiei organizarea probelor scrise la domiciliu. Este vorba despre un elev care a suferit, recent, un accident (are o fractură) şi un candidat cu deficit de atenţie/tulburare hiperkinetică (ADHD).
Proba scrisă a bacalaureatului de toamnă începe astăzi, la ora 9, însă candidaţii trebuie să fie prezenţi în sălile de examen cel târziu la ora 8.30.
Mirela NEAGOE