După cum v-am informat, poliţişti argeşeni au efectuat 32 de percheziţii domiciliare la 25 de persoane suspectate de proxenetism.
Descinderi în zori
Acţiunea a început la ora şase a dimineţii de ieri, când dube cu mascaţi şi poliţişti au poposit în faţa locuinţelor aparţinând împricinaţilor. 31 de descinderi au avut loc la Curtea de Argeş, mai exact la blocurile C1 şi C2 din cartierul Posada, dar şi în comunele Băiculeşti, Valea Iaşului, Valea Danului şi Albeştii de Argeş, iar o alta în Bucureşti, la apartamentul unuia dintre suspecţi care e din municipiul Basarabilor, întreaga operaţiune desfăşurându-se în cadrul unui dosar penal întocmit de judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Curtea de Argeş.
Convinse să se prostitueze
Din primele cercetări a rezultat că, în perioada 2013-2017, folosind modul de operare „Loverboy”, cei în cauză ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia în state ale Uniunii Europene. Pentru materializarea activităţii infracţionale, cei vizaţi creau aparenţa unei relaţii de dragoste cu victimele, cărora le promiteau chiar şi că se vor căsători cu ele. Ulterior, profitând de vulnerabilitatea emoţională a tinerelor, proxeneţii „îndrăgostiţi” îşi dădeau arama pe faţă şi îşi determinau „iubitele” să se prostitueze în folosul lor, desigur. În urma activităţii infracţionale suspecţii ar fi obţinut peste 1.000.000 euro.
Acţiunea poliţiştilor din Oraşul Regal a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul IGPR, iar judiciariştii au fost sprijiniţi de mascaţi ai Serviciilor de Acţiuni Speciale Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea.
Acţiune cu repetiţie
Este a doua acţiune de acest gen organizată în ultimele două săptămâni în Argeş, după cea de la sfârşitul lunii trecute când procurorii DIICOT şi poliţiştii BCCO Piteşti au efectuat 71 de percheziţii domiciliare în Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi în Bucureşti, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani pe relaţia România, Marea Britanie, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania. 53 de descinderi au avut loc în Argeş, la Piteşti, Câmpulung, Mioveni şi Bradu, iar 35 de suspecţi au fost arestaţi preventiv şi alţi doi plasaţi în arest la domiciliu.
Val. NICOLAU
2 Comentarii
leu
pe tiganii care fura din buzunare in tot judetul cand ii puneti la punct?
leu
nu mai poti calatori in maxi taxi,autobuze,nu mai poti face cumparaturi in conditii de securitate datorita tiganilor care fura tot ce prind,cersesc prin locuri publice …