Fotbaliştii de la SCM Piteşti au mai bifat un succes în campionat. Echipa pregătită de Nicolae Dică a învins vineri seara, pe propriul teren, cu 2-1, pe CS Podari, într-o partidă care a contat pentru runda cu numărul 23 din seria a treia a ligii a treia.
Gazdele au început bine jocul, reuşind să deschidă scorul după o jumătate de oră, prin atacantul Ciprian Tănasă, care a trimis în plasă o centrare a lui Năstăsie. Piteştenii şi-au majorat avantajul pe tabela de marcaj după două minute, prin Bogdan Stancu, care l-a învins pe Mecea cu un şut din interiorul careului. Oltenii au reintrat în joc cu un minut înainte de finalul primei părţi când au reuşit să reducă din handicap în urma unei lovituri de pedeapsă. Udeanu l-a faultat în careu pe Bălan, iar centralul a indicat lovitură de la 11 m care a fost transformată de acelaşi Claudiu Bălan. Imediat după acest gol, gazdele au avut ocazia să majoreze scorul, însă Tănasă a fost neinspirat în faţa porţii. Şi în cel de-al doilea mitan elevii lui Dică şi-au creat ocazii mari de gol, însă au avut probleme la finalizare. Cu acest succes, SCM Piteşti se menţine pe primul loc al seriei, cu 47 de puncte, având un bilanţ de nouă victorii şi un singur eşec în acest retur de campionat.
„De ultima parte nu sunt mulţumit”
După partidă, Nicolae Dică, antrenor principal SCM Piteşti, a declarat: „Consider că am făcut o primă repriză bună, am marcat două goluri. Ne-am creat şi alte ocazii de a marca, însă, din păcate, a venit acea fază din minutul 44, acel 11 m. Se întâmplă în fotbal. Am început şi a doua repriză destul de bine, puteam să majorăm scorul la 3-1, dar nu am reuşit. Cu cât se scurgea timpul presiunea era şi mai mare, trebuia să câştigăm. Am în lot mulţi jucători tineri. Vreau să-i felicit pentru că au dat totul pe teren, reuşind să câştige. Sunt mulţumit de jocul din prima repriză şi de începutul mitanului secund. Am avut o posesie bună, ne-am creat ocazii. De ultimele 30 minute nu sunt mulţumit, dar s-a simţit presiunea rezultatului şi elevii mei au fost puţin crispaţi. Nu este uşor să câştigi fiecare meci, sunt emoţiile dinainte de joc, presiunea rezultatului este fantastică şi se vede. Avem o săptămână la dispoziţie ca să ne revenim după fiecare partidă, iar acest lucru este benefic. Mai avem de jucat două etape şi trebuie să fim atenţi”.
SCM Piteşti: Udeanu – Şerbănică, Bogdan Stancu, Cotigă, Şandru – David Andrei (min. 74, Cioablă), Şerban, Năstăsie (min. 86, Precup), Cruceru (min. 68, Iamandi) – Tănasă (min. 46, Albu), Grecu.
Pentru ACS Podari au jucat: Mecea – Ciocârlă, Avram, Vulpe, Marinoiu – D. Stancu (min. 75, Dragomir), Sârmon – Raicea (min. 65, Georgescu), Preda, Cârstea (min. 75, Cruşoveanu) – Bălan (min. 80, Simion).
* Celelalte rezultate: Chiajna II – FC Aninoasa 2-0, Atletic Bradu – Sporting Roşiori 0-2, Urban Titu – CS Ştefăneşti (amânat), Voluntari II – Inter Olt 3-0 (la „masa verde”), Turnu Măgurele – Muscelul Câmpulung (amânat), CS Afumaţi – AFC Hărman (amânat).
Monica CRISTEA
Foto: Gabriel PINTILEI