Dr Viorel Pătraşcu

Nu mai am naivitatea copilărească să sper, precum în primii câţiva ani după decembrie ‘89, că lumea românească se va emancipa şi, vorba proverbului, îşi va schimba nu doar părul, ci şi năravurile. Nu-i deloc aşa, iar pentru cei care au avut posibilitatea să călătorească şi să compare este evident că suntem departe de ţările civilizate. Sigur că-i de vină tăvălugul comunist ce a nivelat în câteva decenii totul, amestecând valorile cu nulităţile, îndemnându-i pe români să fure şi să mintă spre a supravieţui, închizându-ne între graniţe ca într-un lagăr din care prea puţini ieşeau spre a vedea cum este pe la alţii. Am fost cu atât mai uşor de manevrat, şi atunci şi acum, cu cât, ca neam, avem o lipsă genetică de caractere puternice. Sunt un observator atent al tuturor aspectelor minore sau majore care alcătuiesc viaţa noastră de zi cu zi. Comportamental, pe stradă, la volan, la iarbă verde, la bloc şi în oricare alt loc public românii se conduc după legea junglei: fiecare face după cum îl taie capul, pentru că asta a înţeles el că-i democraţia. Iar la cabinetul unde vin anual în contact cu mii de pacienţi, văd de câteva decenii aceleaşi rele: igienă precară, haine vechi, chipuri triste, prost gust şi nervozitate excesivă. Parcă toată lumea are capsa pusă şi se trezeşte zilnic cu faţa la cearceaf. Respectul românilor pentru lumea medicală este la cota de avarie. Nu contest că uneori au motive justificate. Dar de aici şi până la a generaliza, a trece la violenţă de limbaj, la ameninţări şi chiar la agresiuni fizice asupra medicilor şi personalului auxiliar este ceva de neacceptat. Şi din acest motiv au emigrat în ultimii ani mii de medici. Sunt zone în ţară unde situaţia este dramatică. Recent, fără să ţină cont că era multă lume care-şi aştepta rândul, un bărbat insolent şi agresiv a deschis uşa cabinetului şi a început să ţipe la mine: „Auzi, bătrâne, eu am halit mulţi în viaţă, că am fost şi la puşcărie. Faci cu mine caterincă? Eu plătesc, să nu mă iei cu programare şi cu asigurare medicală.“ Ştiind că alţi confraţi au păţit-o, mi s-a făcut frică de tipul ăsta care avea nişte palme precum Sfarmă Piatră. L-am consultat, a încercat ca în piaţă să negocieze preţul, n-am acceptat, a scos suma afişată la intrare şi i-am dat chitanţa. „Ce-i hârtia asta? Mă piş pe ea!“ A rupt-o în bucăţele, apoi a ieşit trântind uşa în urma lui, dar cu reţeta în mână, că de boli venerice se sperie şi interlopii. Asta-i ţărişoara!

Distribuie pe Facebook