Zilele trecute am primit la redacţie o scrisoare prin care o tânără din Franţa îi mulţumeşte public unui medic argeşean pentru sprijinul acordat cândva. Modest, medicul îi mulţumeşte la rândul său că nu a fost uitat, dar doreşte să păstrăm discreţie asupra identităţii sale. „Mă bucur că am putut contribui cu ceva pentru rezolvarea problemei cu care se confrunta acea tânără. Consider că mi-am făcut, atât cât s-a putut, datoria de medic şi de om, iar asta e cea mai mare mulţumire sufletească”, spunea reputatul medic.
„Chiar dacă nu ne cunoaştem personal, mama mea, Gabriela Ştefănescu, mi-a vorbit despre dvs şi de gestul caritabil pe care l-aţi făcut pentru mine în greaua încercare prin care am trecut. Cu ajutorul semenilor şi al bunului Dumnezeu am reuşit că înving cumplita boală: leucemia acută limfoblastică. Acum mă simt mult mai bine, atât fizic, cât şi moral, lucrez patru ore pe zi, deocamdată, la o bibliotecă din Paris şi sper ca pe viitor să duc o viaţă normală, potrivită vârstei pe care o am: 33 de ani. Cuvintele mele de mulţumire sunt prea simple şi prea modeste, dar vă transmit de aici, de la peste 2.500 km depărtare de România, cele mai frumoase gânduri cu urări de sănătate, prosperitate, pace în suflet, putere de muncă, bucurie, speranţă, precum şi realizarea tuturor dorinţelor dvs personale şi profesionale. Trăiesc acum şi datorită dumneavoastră! Cu prietenie vă îmbrăţişează Violeta Georgiana, Paris, Franţa”, se menţionează în scrisoare. Simplu, frumos, dar mai ales emoţionat mesajul transmis medicului argeşean datorită căruia, după cum şi expeditoarea precizează, în bună măsură îi datorează viaţa.
