Camerele video de la Drumuri Naţionale – cu ochii pe şoferi

• Articol scris de: Data publicării: 27.10.2012
  • CNADR şi-a trimis

    CNADR şi-a trimis "spionii" la Ştefăneşti

CNADR şi-a trimis "spionii" la Ştefăneşti

CNADR şi-a trimis "spionii" la Ştefăneşti

Ieri-dimineaţă, pe marginea DN 7, în Ştefăneşti era oprită o autospecială, iar alături de ea erau montate două camere de luat vederi. În spatele maşinii, un bărbat supraveghea un monitor video, conectat la aparatele din interior. Întrucât autoturismul nu era inscripţionat nici cu însemnele specifice poliţiei, nici cu cele ale Registrului Auto Român, am oprit să aflăm despre ce este vorba.

După ce ne-am legitimat, amabil, cel care supraveghea aparatura, inspector în cadrul CNADR după cum ne-a declarat, ne-a explicat că se verifică dacă pentru vehiculele aflate în trafic a fost sau nu achiziţionată rovinietă. Potrivit inspectorului, sistemul funcţionează on line cu dispeceratul central al CNADR, unde există posibilitatea constatării în timp real dacă pentru respectivul autovehicul a fost sau nu eliberată rovinietă. Dacă se constată că şoferii/deţinătorii maşinilor nu deţin un astfel de document, se întocmeşte proces-verbal de contravenţie, care în maximum 30 de zile va fi comunicat contravenientului, iar acesta are posibilitatea achitării cuantumului sancţiunii în termen de 48 de ore de la primirea înştiinţării.

Problema care se pune este că respectivul tronson de drum e într-un oraş. Probabil mulţi şoferi nu au rovinietă, considerând că, atâta timp cât circulă în localitate, nu au această obligaţie, deşi excepţie de la regulă o fac doar mijloacele de transport public de persoane. CNADR susţine că toţi cei care circulă pe drumurile naţionale trebuie să aibă rovinietă.

În replică, şoferii zic că această obligativitate ar trebui să opereze doar în afara localităţilor. Apoi, fără să ştie că au fost înregistraţi de camerele video, unii dintre potenţialii contravenienţi au cumpărat rovinietă în ziua respectivă, situaţie în care nu pot fi suspectaţi de rea-credinţă. Sunt doar două dintre aspecte pentru care amenzile sunt contestate la instanţă cu zecile de mii.

În altă ordine de idei, conducătorii auto sunt nemulţumiţi că statul, prin CNADR, încasează taxă de drum, dar nu face nimic pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. Şi atunci se nasc cel puţin două întrebări fireşti: unde se duc banii, dacă drumurile arată ca vai de lume? Şi de ce CNADR nu este obligată la plata despăgubirilor, dacă o maşină suferă avarii din cauza condiţiilor deficitare de drum?

Profitând de un cadru legislativ ambiguu şi vădit părtinitor, chiar nu ne mai mirăm de ce unele companii de stat se vaită permanent că n-au fonduri, dar tot încasează…


COMENTEAZĂ ARTICOLUL!

Comentariile necesită aprobarea unui administrator, care NU este autorul articolului.
Pentru ca opinia dvs. să fie publicată pe site-ul ziarulargesul.ro, evitați limbajul licențios!
Redactorii și administratorii site-ului ziarulargesul.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile ce apar pe această platformă media. Comentariile exprimă punctul de vedere şi opiniile autorilor şi nu ale Redacţiei. Redacţia Ziarului "Argeşul" nu oferă garanţii pentru lipsa de acurateţe a comentariilor postate de cititori, pentru mesajele incomplete, inutile sau pentru orice informaţii prezentate în comentarii.

Teme abordate în acest articol

» Poliţia Argeş


Articole pe aceleaşi teme

Grenadă găsită sub prispa unei case

Mai bine de 60 de ani cu grenada sub prispă

Postul de Poliţie din comuna Mălureni a fost sesizat că, sub prispa unei case din localitate, a fost găsită o grenadă.
Control la producători agricoli

Peste 1.100 amenzi aplicate de poliţiştii locali piteşteni în iulie 2014

Pe parcursul lunii iulie, agenţii Poliţiei Locale Piteşti au desfăşurat multiple activităţi de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, precum şi a infracţiunilor în domeniile de activitate pentru care sunt învestiţi să intervină.
Poliţişti în discuţie cu reprezentanţi ai autorităţilor comunale

Întâlniri pentru prevenirea criminalităţii

Campania "Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi!" are ca obiectiv prevenirea şi combaterea criminalităţii în mediul rural.
Poliţişti în târgul de la Curtea de Argeş

Razie în târgul din Curtea de Argeş

La sfârşitul săptămânii trecute, Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş a efectuat o amplă acţiune de verificare în târgul săptămânal din municipiu.

“Poliţia Locală trebuie întărită!”

Aşa cum v-am informat, vandalii au lovit din nou la Piteşti, de această dată în Parcul Tineretului din cartierul Craiovei. Pagubele produse sunt însemnate, fiind rupţi stâlpi de iluminat, multe coşuri de gunoi fiind, de asemenea, avariate.

Riscă să ajungă lângă concubinul arestat

Lucrători ai Poliţiei Ştefăneşti l-au depistat pe Cosmin Viorel B., de 30 de ani, din comuna Oboga, Olt, în timp ce circula cu un autoturism pe strada Cavalerului fără să aibă permis de conducere.
Femeia încasa bani şi nu-i depunea

Escroca în numele unei asociaţii umanitare

De vineri până duminică, Secţia 1 Poliţie Piteşti a acţionat cu efective sporite pe linia prevenirii şi combaterii furturilor şi înşelăciunilor, precum şi pentru asanarea zonei de competenţă de elemente parazitare.
Poliţiştii argeşeni au organizat activităţi preventive în şcoli

Recomandări pentru o vacanţă liniştită

Compartimentul de Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Judeţeană Argeş face câteva recomandări şi copiilor care vor intra în vacanţa de vară, şi părinţilor.

Patru argeşeni, reţinuţi pentru spargeri de locuinţe

Poliţişti ai Secţiei Rurale Poiana Lacului i-au reţinut pe Constantin Cosmin M., de 26 de ani, pe Marius M., de 38 de ani, pe Gheorghe Ionuţ C., de 25 de ani, şi pe Constantin S., de 47 de ani, toţi din Cocu.
Şapte dosare penale pentru braconaj

Şapte dosare penale pentru braconaj

De la 1 februarie au fost verificate 46 de societăţi comerciale, amenajări piscicole şi mijloace de transport. În urma controalelor au fost întocmite şapte dosare penale pentru braconaj şi 23 dosare sunt în cercetare.